Acum mai bine de un an, ajungeam cu niște prieteni, pre numele lor Bianca și Dragoș, la Jurilovca. Mai precis, la capul Doloșman. Dragoș a avut ideea asta, habar nu am de unde a scos-o, dar a fost OK. Aveam camera cu mine, dar pentru că eram cu motocileta, nu am reușit să iau și trepiedul. La momentul ăla nu am fost destul de isteț să știu că îl pot lega de capră. Din cauza asta, nu am putut să fotografiez cerul, care era o minunăție.
Mi-a rămas gândul la zona aia, iar peste un an am făcut drumul de unul singur. Cu trepied, de data asta.
Deși am tras de mine să plec, gândindu-mă că e drumul lung, că aia că ailaltă, până la urmă m-am urcat în șa și am luat-o din loc. Am plecat pe la 10 din București, bătrânește, pe autostradă.
Prima oprire a fost la Istria, dup ace m-am oprit, evindent, și pe autostrada. Am zis că dacă tot sunt în zonă, să nu ratez cetatea. O istorie îndelungată, o cetate trecută prin multe războaie, dărâmată și reconstruită de câteva ori. Stai și te uiți la zidurile alea și te întrebi de ce au părăsit cetatea oamenii care au trăit acolo. Ce i-a mânat pe alte meleaguri?
Am dat o tură printre ziduri și am ieșit din cetate pe poarta principală. M-am întors să văd ce simțeau oamenii care intrau prima dată acolo. Spre deosebire de filme, poarta de acces în cetate era destul de mică. Mă așteptam la ceva mai impunător, însă cred că a fost dimensionată pentru traficul de atunci. Încă se vede marmura cu care erau pavate unele alei. Și iar te întrebi de ce grecii scot bani din piatră seaca, iar noi nu reușim să facem asta.
La Istria era un tip care făcea un spectacol. Am stat și l-am ascultat. Chiar avea cuvintele la el. Din câte mi-am dat seama, avusese o trupă mai mare cu care a facut treaba și la Colloseum, in Roma. Acum era de unul singur, cu un puștan care îl ajuta să mai puna armuri pe el. A prezentat un întreg război, jucând când pe daci când pe romani. Un fel de Sergiu Nicolaescu, care regiza, scria scenariul și juca și rolul principal.
Tot în Istria, am mers să văd Biserica Îngropată. M-a așteptam la o biserică făcută sub pământ, sau una peste care s-a turnat pământ. Era o biserica normală, al cărei parter era puțin îngropat. Un fel de demisol. Putreau să îi zică Biserica cu Demisol!
Poarta de întrare era deschisă, dar biserica era încuiată. Un număr de telefon era postat la locul unde puneai lumânări pentru vii, cu mențiunea că poți suna oricând, dacă vrei sa o vizitezi. Locul curat, bine întreținută la exterior și cu o poziție frumoasa în sat. Vis-a-vis, într-o curte, un cârd de gâște se odihnea aproape de poartă. Când m-am apropiat, au plecat nervoase. Pe ulița pe care era biserica, am dar de doi copii pe care-i lătrau niște câini. Unul dintre ei, de vreo 10 anișori, m-a întrebat dacă am canal Youtube. El avea doar chilotii pe el, dar știa de Youtube! Ar fi trebuit sa ii spun ca încerc sa construiesc unul.
De la Istria, treci prin Ciamurlia de Sus, Vișina, apoi ajungi în Jurilovca. Strada principală a satului e mai lată decât multe străzi din marile orașe. Mi se pare că au avut o grămadă de teren la dispozitie și l-a folosit pentru a se dezvolta pe orizontală. Deși erau și niște blocuri acolo. Cred că Ceaușescu și-a băgat coada!
Drumurile bune, doar câteva portiuni cu asfalt mai aiurea. Dacă mergi lejer, nu te zgâlțâi prea tare.
La Capul Doloșman deja era lume cu cortul. Veniseră, cred, de câteva zile. Apucaseră să pună cortul pe mal, iar lânga el, parcaseră mașinile. Tot pe malul lacului. Mă gândeam să îi intreb cum s-au simțit mașinile când au văzut răsăritul!

Poți să faci baie în lac, însă trebuie să aveți în vedere ca e posibil ca balena ținută prizonieră în verdeață să scape și să vină după voi! Și mai e o problemă: nu știi în ce lac faci baie. Ori în Razelm ori în celalalt, mai puțin cunoscut.
Drept urmare, pentru că toate locurile de la lac erau ocupate și nu am putut să campez jos, a trebuit să car toate bagajele pe dealul pe care fusese cetatea Agramum.
Argamon este cea mai veche așezare de pe teritoriul românesc atestată într-un izvor antic, datând de la începutul secolului al VI-lea î.e.n. E atât de veche încât nu am auzit niciun ungure care sa spună ca el a fost primul acolo.
A fost întemeiată de coloniști greci veniți din Asia Mică, către mijlocul sec. VII î.e.n., și stabiliți atunci pe malul Mării Negre, azi malul limanului Razelm.
În secolul I după Hristos, cetatea a intrat sub stăpânirea romană, denumită de atunci încolo Argamum, și fiind un port de escală al navigatorilor pe ruta Bizanț – Tvras, timp de cinci veacuri, a continuat să prospere și să se dezvolte.
Legenda spune că este unul dintre locurile unde Argonautii s-au oprit în drumul lor spre patrie, după găsirea lânii de aur, când erau urmăriți de flota regelui Aetes (Uliul), tatăl Medeei.
Cand romanii s-au retras din zonă, cetatea a decăzut, fiind parăsită de locuitori.
Acum o poti străbate pe câteva poteci, dar și cu o bicicletă de teren. Așa e mai ușor, pentru că dacă vrei să ii dai ocol, trebuie să pedalezi cam 16 kilometri.
Zis și făcut. Am luat toate cutiile de pe motocicletă și, în patru drumuri de 1 kilometru fiecare, le-am dus sus pe deal. Cred ca dacă m-ar plăti cineva cu bani grei, nu aș mai face drumurile alea încă odată. Unde pui că a doua zi a trebuit să le duc înapoi la motocicletă. Nu puteam să le las acolo.
Am terminat cu cortul chiar când au înviat țânțarii. Dacă mai întarziam jumătate de oră, cred că făceam șoc anafilactic de la mușcături. Miliarde de țânțari bâzâiau la unison, de ziceai că eram campat lângă autostradă. Îmi pare rău ca nu mi-a dat prin cap să măsor nivelul de decibeli, însă zgomotul făcut de insectele alea nu cred că seamănă cu altceva. Mă și gândeam că dacă nu se opresc, am făcut atâta drum degeaba. N-aveam curaj să scot nici măcar un deget.
Nu mai zic de faptul că niște smocuri de iarba de tot atingeau de cort. Făceau un zgomot ca de animal, iar eu aveam impresia că animalele veniseră să miroasă în jurul cortului. Mi-am pregătit briceagul cu lama de 5 cm, și am zis ca aia e! Dacă intră peste mine, nu ma las fără luptă! Mă și gândeam la tipul ăla care se împrietenise cu niște urși grizzly care, în cele din urmă, l-au și omorât. Știam că urși nu sunt în zonă, dar mă gandeam la coioti. Asta desi eram convins că ar fi putut fi doar niște rozătoare.
Pe la ora 11 și jumătate țânțarii s-au oprit brusc. Asa ca am făcut o baie de Autan și am ieșit afară, în jur de ora 12 noaptea, pregătit pentru orice era mai rău. Aprind lampa de la telefon, mă uit în jur, nimic! Mi-au trebuit 30 de secunde să mă prind că de vină eru vântul și iarba din jur și nu vreun animal bezmetic.
Am făcut fotografii până pe la ora 2 noaptea, când am cedat fizic. Am intrat in cort nu înainte de a auzi o haita de coioti urlând în noapte. De data asta coiotii chiar erau reali. Am zis că au timp să ajungă la mine, daca le trece prin cap, însă mi-era atat de somn. Chiar dacă veneau, nu prea mă mai interesa.
La ora 4 dimineață, țânțarii s-au trezit din somn. Același vuiet nebunesc, de mi s-a făcut pielea de găină! M-am felicitat că nu au pe unde să intre in cort, am pus capul pe pernă și m-am trezit la ora 7. Nu a fost prea frig. Doar spre dimineață am simțit nevoia să deschid sacul de dormit.
Mi-a plăcut drumeția. Ar mai fi mers încă o noapte, cu toți coiotii din zonă. Însă de unul singur cred că era cam mult. Așa că am luat-o spre București, cu gândul să mă opresc la Ziua Marinei, în Constanța. Pe drum, gândul asta a dispărut. Oricum aș mai fi prins maxim o oră din eveniment.
Zona Jurilovcăi e minunată, cu dealuri largi, cu localități al căror nume îți gâdilă vocea când le rostești, cu oameni rari, curate și îngrijite, precum Biserica Îngropată. Am vrut sa ajung aici și pentru ca e putina poluare luminoasa. Asa zice site-ul darkskyfinder.com. Nu e chiar lipsa de lumina artificiala, dar e destul de întuneric pentru fotografiat stele.
Am încercat sa cumpăr apa și alte cele de la micile magazine, ocolind Lidle, care era cam peste tot. Oamenii ăia trebuie să trăiască și ei din ceva, asa ca atunci când am putut, m-am oprit la ei.
La întors, 4 opriri pe autostradă, pentru ca îmi intrase os prin os de la atât mers pe motoretă și cărat cutii, cu muzică pe ultima parte. Spre seară eram acasă, și m-am aruncat direct pe tărâmul viselor.
Drum lung, fără ciudățenii pe șosele, cu multe lichide băute și cu locuri frumoase. Exceptând autostrada, drumurile au curbe sinuoase și orizonturi îndepărtate, bune să îți clătești ochii după atâtea blocuri.
Găsiți filmul călătoriei aici: https://youtu.be/Bk0Z-00TBkk.
Dacă ajungeți în zonă, rezervați-vă timp pentru mai multe obiective. E prea departe doar pentru o excursie de o zi.