Anul ăsta am schimbat colegii. După vreo 4 ani în care am avut un “set” de colegi, s-a produs schimbarea. Dacă stau și mă uit în urmă, cam asta e perioada pe care am petrecut-o într-un loc de muncă, în medie.
Am găsit o echipă pe care nu știu cum să o caracterizez. O parte din ei sunt ca două mâini care dau noroc. Reprezintă partea cea mai mare. O altă parte, mai mică, orbitează în jurul celeilalte, fără să intre prea mult în.. tandrețuri. Eu sunt, oarecum, pe dinafară. Și e și normal să fie așa. Ne știm de puțin timp. Anyway! Big bo$$a a venit cu o idee, pe final de an. Nu e nouă, însă nu pot să spun că am luat-o în serios vreodată. Un mic chestionar despre ce am facut bun si cea am vrea să facem bun anul care urmează. Mi-a plăcut dar m-a și pus pe ganduri. Am avut ce să răspund, puțin stânjenit, pentru că nu prea îmi place sa dau din mine în fața altor oameni pe care abia îi cunosc.
Apoi a venit adunarea de Crăciun, unde ownerii au făcut o chestie și mai frumoasă: au pregătit un cadou pentru fiecare angajat/colaborator în care s-a regăsit, printre alte lucruri, o carte. Cu dedicație, în unele cazuri. Eu am primit MUSAI list. Nu, nu e în japoneză. E o carte de dezvoltare personală care ar trebui să te învețe cum să petreci timpul la job cât mai eficient și să ai parte și de quality time, vorba alora din Bad boys for life.
Am citit câteva capitole. Însă începutul a fost cel care m-a pus cu picioarele pe pământ. Autorul a pus un sem de carte sub forma unui metru. Cu gradații de la 0 la 100. Si a zis așa: speranța de viață în Romănia e undeva la 75 de ani pentru femei si la 71 pentru bărbați. Ia apucă-te și rupe metrul ăla la vârsta la care ai ajuns acum! Apoi, din ce îți rămâne, rupe corespunzător sexului.
Nu mi-a venit să fac asta în ziua în care ami citit prima dată, pentru că știam că nu o să fie un moment prea fericit. Am așteptat încă vreo trei zile și l-am ascultat într-o doară. Băi frate, am rămas cu o bucățică mică de hârtie, față de cât a fost inițial metrul ăla!
De curând, un amic a pus pe un grup de whatsapp, o fotografie a unui album cu muzică din anii 80. Printre trupele de pe album, era și Yazoo. Trupă pe care m-am iubit în adolescență, cu prima mea iubire adevărată., undeva pe la 15% din metrul ala.
Ultimul episod din Mandalorian, l-a adus pe Luke Skywalker așa cum îl știam eu de pe vremea când eram copil, adică din primii 10% din metrul ăla nenorocit!
Cartea asta, cel puțin acum, la început, nu m-a făcut să mă gândesc la eficiență, ci la moarte.
În ultima vreme, se duc tot mai mulți idoli pe care i-am admirat odată, undeva in primii 25% din metrul ăla! Actori, sportivi, rude și chiar prieteni care mi-au marcat viața, într-un moment sau altul.
Odată cu episodul 8 din serial și cu Yazoo, am descoperit că imi face plăcere să mă întoc acolo unde râdeam toată ziua. Să fug de aglomerația din 20-20. Aglomerație care o sa devină si mai mare odată ce anii trec. Nu vreau să mai știu că in București e poluare mai mare ca in Bangladesh, nu vreau să mai văd politicieni care invită oamenii in WC, la discuții, nu vreau să știu că pe străzi e plin de mizerie și că unii se uita ca la felul 14 când îi intrebi de ce aruncă mucurile de țigară pe geamul de la mașină.
Vreau la Yazoo, la Luke Skywalker, la ștrandul Trei ligheane, la Winnetou și Old Shatterhand.
Am citit aproape toate review-urile care erau pe IMDB, imediat după premiera ultimului episod din Mandalorian. Cei care au prins și trilogia originală, au trăit exact ce am trăit și eu. Back to childhood! Întoarcerea în copilărie. Nu cred că au plâns pentru că l-au văzut pe Luke tânăr din nou, ci pentru că ne-am văzut pe noi bătrâni.
Când mori, o să fie cu zâmbetul pe buze? O să se termine cu o amintire frumoasă? Știu ca povestea cu trecutul vieții prin fața ochilor e adevărată. Am trăit-o la Revoluție, când trăgeau cu mitralierele după TAB-uri deasupra mea, în camerele de la Athenee Palace. Am crezut că s-a sfârșit, si totul mi s-a derulat prin fața ochilor Oare așa o să fie și la final, să ai noroc?
Așadar, ce sa fac cu timpul care mi-a rămas pe pământ? Oare e bine să mă duc undeva unde stelele se vor vedea și peste 10 ani? Oare merită, și aici nu includem familia și prietenii, altcineva timpul meu? Sper ca Musai list să mă ajute puțin.
Am o bucățică mică de hărtie, un fel de semn de carte care reprezintă, teoretic,ultima mea bucata de viață. A naibii reprezentare!