Ai simțit vreodată vântul care îți trece pe lângă urechi? Romantic, nu? Ia să circuli cu geamul deschis la mașină și să scoți capul pe geam, la 50 la oră! Dar să ai și o pungă în cap, să mai vâjâie și aia! Eh, cam așa auzeam eu, cu măreața cască Nolan N104! Ce-i drept, nu cred că am ridicat parbrizul atât de sus pe cât se poate, asta și pentru că am montat pe el un extender.
Drept urmare, mi-am cumpărat niște căști care intră în urechi, în speranța că le voi putea purta pe sub casca moto. Nu zic ca nu e OK cu ele. Mai asculți o muzică, mai afli când te mai sună cineva, te mai ghidezi cu Waze, treabă bună. Bă, dar mi le bagă casca în urechi, se zici ca vor să facă conexiune fizică intre ele! Deși am scos bucățelele de plastic care acoperă locul în care ar intra intercomul, tot degeaba! Plus că atunci când dau casca jos, sar alea din urechi de zici că sunt floricele!
Așa că am studiat și am aflat că există dopuri de urechi care taie frecvențe, nu doar estompează sunetul.
Recomandările de pe motociclism.ro, duceau către dopuri Alpine. Am dat căutare și am găsit două perechi la 190 de lei! Mă, dă-le naiba! Tot săpând, am ajuns la ceva decent. Găsești dopuri Alpin, de la 60 de lei în sus. Eu am luat o cutie cu două perechi, care filtrează diferit. Până acum le-am probat doar pe cele mai agresive. Vântul era o mângâiere, motorul se aude mult mai frumos, zgomotele rămân acolo, la un nivel acceptabil. Adică auzi mașinile din jurul tau, auzi cum bați darabana pe birou, și chiar șoaptele celor dragi! Treaba e ca unul dintre ele ma deranjează rău. Celălalt, nu! Am tras concluzia ca nu sunt chiar simetric!
Dacă te bătea gândul să faci o așa achiziție, părerea me este că ”se merită”. 🙂
Oamenii care au mai făcut reviewuri, spun că poți asculta și muzică, cu ele înfipte în urechi. Încă n-am încercat, că intercomul recomandat costă cât casca mea! Prefer să beau cu prietenii de banii ăia!
Un sigur lucru mă deranjează. Dacă le bagi în nas, încercând să te protejezi împotriva COVID-19, nu mai poți să respiri!
Side safe, frățiuer!