Lost in translation…

Dacă e să fiu cinstit, și sunt, în 2003 n-as fi înțeles nimic din filmul ăsta. Ba chiar m-as fi și enervat că se termină fără ca unele chestii să se întâmple.
Întotdeauna am fost de părere că trebuie să ai un mentor în viață. Un prieten adevărat, care să apară la timpul potrivit și să-ți povestească că nu e nimic în neregulă cu tine, și că totul o să aibe sens într-o zi, fără să emită vreo judecată. Puțini au șansa să se lovească de un asemenea om.

Începe cu fundul lui Scarlet. Dar nu va impacientați, că nu asta e ideea. Fundul nu se vrea erotic, deși așa pare la început. Nu! Scena e doar momentul ăla din viață, când totul era perfect! Erotismul… lipsește cu desăvârșire din film. Lucrurile sunt mult mai adânci. Doar a luat Oscar pentru cel mai bun scenariu original.

Scarlet e o tipă căsătorită de vreo doi ani, cu un tembel care aleargă toată ziua după unii, să le facă fotografii. E pierdută în Tokyo, la fel ca Bill Murray, care ajunge în mărețul oraș, să facă prezentă pentru o reclamă la whiskey. Un tip elegant, trecut bine de tot prin viață, cu repere morale bune, aș putea spune.
Se intersectează amândoi pe holurile hotelului și ajung să iasă în orașul ăla minunat, pe care o să-l vizitez într-o zi!

Amândoi cu probleme cu de adaptare la fusul orar, amândoi singuri în Japonia!
Și ies, și se leagă unul de altul. Fiecare căutând în celălalt o viață pierdută sau care încă nu a venit. Fiecare oferind și primind totul, știind că se va termina în câteva zile. Și chiar dacă nu s-ar termina, cel mai frumos moment e prezentul!
Mi-au plăcut secvențele în care fiecare își dădea seama că îl are pe celălalt. Și era de-ajuns. Fără nevoia de a mai face încă un pas. Pas care nu ar fi adus nimic în plus.
Just knowing, it was enough.

Filmul are happy end. Ar fi fost crud să se termine cu 5 minute mai devreme. Însă scopul scriitorului tocmai ăsta a fost: să îți arate că niciodată nu e târziu să mai trăiești puțin, ca la 20 de ani dar cu mintea de acum, când vezi lucrurile altfel, când umbra se apropie. Pentru ca știi ca e posibil ca asta să fie ultima oară cand poti trăi. Și vrei!
Iar orașu ăla!!! Duoamnee! Dacă m-aș putea teleporta, cuvintele de la final, de acolo ar fi așternute!

Coloana sonora de exceptie, a fost pe gustul meu, împachetând totul.
Iar zâmbetele de la sfârșit… nu cred că putea avea un final mai bun!

7.7 pe IMDB. Eu i-am dat 9!