Eram cu niște fierătanii în picior de puteai reface structura unui bloc ceaușist cu ele. Și tot căutam niște medici care să mă ajute să găsesc o soluție la problema mea: cum să repar o tibie distrusă.
Găsisem articole despre realizările ăluia despre care s-a auzit că făcea experimente pe copii, auzisem despre un tip care reușise să lungească un femur, aveam o grămadă de informații în cap.
În sfârșit, ajung la ăsta cu femurul. După un bla, bla în care mi-a spus ce greu e să faci transplant de os, ca trebuie adus din Germania, că în România la banca de oase nu se găsește așa ușor, că aia că ailaltă, omul îmi dă o temă: să fac o tomografie. Aici, recunosc, a fost meritul lui. M-a împins să o fac, când eu îi spuneam că am cautat la clinici și nu se bagă nimeni la tomografie dacă ai fiare in tine.
Reușesc, o fac și îl sun să îi trimit CD-ul cu rezultatul, să îmi spună ce să facem. Omul insistă să merg la el. Mă urc într-un taxi, ajung acolo, intru în cabinet și asist la un monolog din care am aflat următoarele:
– îmi dau demisia din spitalul ăsta și nu te mai pot opera acolo;
– mă angajez la o clinică. Acolo e prea scump pentru tine și chiar dacă n-ar fi așa, oricum nu cred că merită banii pe intervenție;
– aceleași informații prezentate în primele întâlniri.
Mulțumesc frumos, îi spun dezamăgit. Ce trebuie să fac? Cât vă datorez?
Mergeți la casă!
Am mers și am plătit 250 de lei. În mine se năștea deja gândul că sunt ultimul fraier care plătește ca să audă planurile de viață ale unui doctor ortoped, vestit printre personalitățile vremii. Măcar dacă eram pe toate membrele mele când îmi povestea.
I-AM LUAT BANII INAPOI! Insă înainte de a mi-i da, și-a cerut scuze spunând “Aveți dreptate. Îmi cer scuze,dar nu mi-am dat seama ca a trebuit sa plătiți . Eram concentrat pe situatia dvs si pe faptul ca îmi părea rău ca nu pot sa va mai ajut.”
Chiar îl chinuia părerea de rău! FMM de nesimțit, că mi-am adus aminte de tine acum!