Hey, are you awake
Yeah I’m right here
Well can I ask you about today
How close am I to losing you
How close am I to losing
The East… M-a prins pe picior de adormire. Tocmai mă băgasem în pat, după o zi obositoare cum numai eu știu să îmi fac, și zapam în căutarea unui somnifer.
Am dat de filmul ăsta, care tocmai începuse pe ProTV. Știți cum e cu ProTV-ul? Reclame la fiecare sfert de oră. Însă mi-a plăcut așa de mult, că am suportat ca un film de o două ore să dureze trei ore!
Am prins de la o fază în care o tipă încerca să se angajeze pe nu știu ce post. Nu mi-am dat seama de la început ce se întâmplă. De fapt, primele imagini au fost interesante. Un fel de ”dacă mi-ai scos un ochi, eu o să iți scot doi”. Lucru care m-a atras. Despre asta, mai târziu…
The East e un film despre neputință. Despre niște oameni care încearcă să se lupte cu nedreptatea, după ce alți oameni i-au lovit, într-un fel sau altul. E un film despre corporații, despre intoxicare, despre mizerii acoperite.
Un film despre cum oamenii care fac rău, ajunși în fața răului, sunt tot oameni. Însă, odată ajunși acolo, pot fi făcuți să înțeleagă. Oamenii răi, care cred că dacă lor nu li se întâmplă nimic, restul nu contează.
E un film despre luptă prin orice mijloace. Un film despre oameni care fac mai mult decât să iasă, de exemplu, în Piața Victoriei.
M-a lăsat cu multe întrebări. Nu întrebări despre veridicitatea celor povestite în film. Ci cu întrebări despre ce dracu putem face să scăpăm odată de manipularea și experimentele la care suntem supuși, ca societate.
Astăzi, de exemplu, ascultam o reclama la Bixtonim. Clik aici si mergeți la efectele adverse.
Mă învăța reclama cum să ma dopez 7 zile cu nenorocirile alea. Și mă avertiza că dacă după șapte zile nu simt îmbunătățiri, să merg la doctor.
Nas înfundat? Ia niște Bixtonim, futu-te-n gură! E bun! Îți trece! Dar dacă nu îți trece, du-te la medic, vierme!
Cam așa sună, în traducere liberă, reclama la Bixtonim. Nu îți spune nimeni că poți căpăta dependență, că poți da în altele mai grave. Ca în film, când un personaj povestea că a fost nenorocit de un antibiotic și nu are ce să facă. Efectele adverse erau trecute pe prospect. Te omoară legal, înțelegi?
Niște oameni au ales să acționeze radical. Doi ochi pentru ochi. Nu știu dacă să-i învinovățesc. Cred că, în adâncul meu, nu am cum să o fac. Pentru că sunt de aceeași părere. Fără folosirea forței, nu se schimbă nimic. Cu vorba bună nu mai obții rezultate.
Roșia Montană și cum voiau ei să exploateze resursele alea folosit cianuri? Toată lumea le spunea că nu e OK, dar lucrurile mergeau înainte. Pe cine ar fi interesat dacă acolo se producea un accident ecologic? Pe nimeni, pentru că oamenii, nu-i așa, erau mutați de mult din zonă. Animale, plante? Ne pișăm pe ele! Natura se regenerează! Să moară mă-ta!!!
Gaze și petrol prin fracturare? Noroc că au ieșit țăranii cu furci și topoare. S-au oprit corporațiile și nu am mai auzit de povestea asta!
Cât de mult poți face ca măcar oamenii din jurul tău să înțeleagă că dacă ei nu vad efectul aruncării la gunoi a 10 pungi de plastic pe an, nu înseamnă că nu există?
Cum poți să îi ajuți să vadă că nu e OK sa consumi resurse inutil? Resurse de orice fel, de la ambalaje, combustibil și până la mâncare.
Cum să înveți ca nu trebuie să cumperi mai mult decât ai nevoie, în așa fel încât să nu fii nevoit să arunci la gunoi?
Despre asta este The East. Despre un om care înțelege și care alege să se revolte! Și care, deși aproape vede imposibilul, ajunge să lupte. Nu așa cum as fi vrut. Și, totuși, fără relele de la început, poate că schimbarea în el, în om, nu s-ar fi produs.
Te rog frumos, nu mai face rele! Poate că tu nu o să vezi efectele relelor tale. Însă adunate cu altele, încă 100 de milioane de rele, un Everest de rele o să apară lângă gardul tău. Fie că vrei, fie că nu vrei.
Trailer-ul de mai jos face ca filmul să pară mai violent decât este. Luați-vă o pauză de două ore. Poate găsiți exact triggerul de care aveți nevoie.
