Am mai zis, nu?
Nu-i nimic! Atâta timp cât opresorul acționează, suntem îndreptățiți și noi să o facem! Așa cum putem.
Mitingul diasporei, care este mitingul nostru a fost împrăștiat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Mașinăria opresivă a guvernului a funcșionat la capacitate maximă. Am trăit, unii dintre noi, peste 25 de ani de libertate pentru a ajunge să fim alungați atunci când semnalăm probleme. Să fim alungați brutal.
Un antrenament bun pentru forțele de ordine care s-au pregătit toți acești ani pentru astfel de momente. În Romănia nu s-a întâmplat așa ceva până acum. Dar asta nu înseamnă că oamenii din forțele de ordine nu sunt pregătiți.
Toate astea se petrec doar pentru că un condamnat penal conduce România. Și nu o face singur. O face cu ajutorul altor infractori. Iar partidul lui se mândrește că e condus de un astfel de om. Nu are puterea să se scuture de el și să meargă mai departe.
Asta e țara în care trăim, la peste 25 de ani de când unii au murit pentru ca noi să putem vorbi.
Aseară au gazat 100.000 de oameni. Femei, copii, batrăni, adolescenți. Oameni veniți din toate colțurile țării, să spună ca nu se mai poate așa.
Au existat victime de ambele părți ale baricadei. Trebuie să învățăm din toate astea. O asemenea mișcare de protest nu trebuie lăsată fără reacție din partea celor care conduc. Trebuie purtate discuții, trebuie luate măsuri. Lipsa de reacție duce la violențe de neimaginat. Nu este posibil ca o întreagă țară sa urle și tu să pui o proastă în fruntea guvernului și să te mai și mândrești cu ea!
Aici se ajunge când statul calcă oamenii în picioare pentru că el este speriat. E speriat și reacția de apărare este violența.
