Azi a început campania de informare asupra declarației 600. Așa că nu mai poți să spui că nu știai.
Mă întrebam acum câteva minute, de ce nu există în țara asta un băiat deștept care să facă o acțiune în justiție împotriva acestei adăugiri. Pentru că suntem o țară de proști, unde bătăliile sunt duse de cei care nu pot face nimic. Cei care pot face ceva, cum ar fi avocații super pregătiți, stau și o sug în cabinetele lor. Se gândesc că pentru ei, care la un mic proces câștigă de nșpe ori ăia 2800 de lei, suma asta nu reprezintă nimic. Așa că de ce să se agite ei, când sunt foarte puțin afectați.
Să iți mai explic odata, PROSTULE VOTANT AL PSD ȘI ALDE, că dacă faci business și ai succes, trebuie să plătești niște contribuții în AVANS, PROSTULE, în AVANS! Asta pentru că ție clienții îți plătesc lucrările în avans, pe un an, nu-i așa, DOBITOCULE? Îți amintesc și de ALDE, că poate nu realizezi că și ăștia și-au dat OK-ul, PROSTULE!
Iți spun PROST până te văd ieșind în stradă! Că poate nu te prinzi că esti și ai fost PROST când ai pus ștampila aia fără să găndești și când spui din toată inima că să îi lăsăm să lucreze pentru Țară! DOBITOCULE!
Nu spun că e rău să plătești sănătatea, dar nu trebuie să o plătești de DOUA ORI, PROSTULE! Că atunci când doctorii siamezi îți iau temperatura, nu îți pun două termometre, PROSTULE!
Eu mă întreb ce se poate întâmpla dacă nu depui declarația asta. Dacă toți banii pe care o să îi căștigi in 2018 vor ajunge la tine prin Western Union, de exemplu. Sau în Bitcoin! Dacă la 31 ianuarie, termenul limită, prin conturile tale bate vântul? Ce face statul? Cum te pedepsește?
Cum, DOBITOCULE care AI VOTAT cu PSD, să plătești de două ori. Cum accepți să plătești taxe în avans, IMBECILULE! Oare te gândești seara când te duci la culcare că ”ce le-au tras-o ăstora, futu-i în gura!” Gândești așa, RETARDATULE? Ca să vezi încă odată cât de PROST ești, gândește-te că Ion Țiriac tot 2280 de lei plătește, PROSTULE! Sau poate el îi plătește doar odată, că nu are carte de muncă?
Nu îți mai povestesc și de cei care trebuie să plătească 8000 de lei, PROSTULE, din drepturi de autor pe care s-ar putea să nu le mai primească în 2018. Dar așa e, PROSTULE, când credităm un stat adus la faliment de ăia pe care i-ai votat și îi susții tu, RETARDATULE!
Ăștia care știu despre mine mai multe, s-ar putea să îmi spună că nu am votat. Mai povestesc odată, să fie clar: când a trebuit să votez, nu puteam să ies din salonul spitalului și să merg până la parter unde era urna mobilă. Iar urna mobilă, deși am cerut-o, nu se putea deplasa până la etajul nouă, prin spital. Că așa erau regulile de igienă în spitalul ăla! PROSTULE!
Nu-i așa că ești PROST?