Ieri, Carmen m-a cinstit cu o sticlă de Fanta. O sticlă de jumate, portocalie. Mi-am adus aminte că nu mai mâncasem pâine cu Fanta de multă vreme. Așa ca m-am mi-am luat o felie de pâine făcută de mine, m-am așezat pe scaun și am băgat bărbătește.
Pe Carmen o știu de la nunta mea. A venit cu prietenul ei de atunci, dacă memoria nu ma păcălește. A băut ceva, a dansat, s-a hlizit și cred că am fumat și niște tigări de foi. Sigur numai sunt, că a trecut o grămadă de ani de-atunci.
Mai târziu am devenit colegi de muncă. Ea era la contabilitate, pe la etajul doi. Din când în când mai cobora și pe la noi. Doar ce o auzeam, cu gura până la urechi, cu buzele rosii, strigand ”Ce faci, Cristache?”
– Ce să fac, Blondo? Uite pe-aici! Umblu. Tu?
Parul ii era blond, deși nu era culoare ei naturală. Însă toata lumea o știe de Carmen Blonda.
Nu stătea mult pe la noi, că o chema datoria. Dar când venea, toți băieții trăgeau ocheade, că tare arătoasă apariție era pe etaj.
A crezut în Dumnezeu, dar cred că Dumnezeu nu se obosește cu oamenii obișnuiți. Masa de lucru al lui Dumnezeu, dacă există, cu siguranță nu este individul. Dumnezeu nu știe când tu faci alegeri greșite. El nu este acolo să iți spună să alegi un drum sau altul. Viața ta este doar suma alegerilor pe care le faci. El nu are niciun amestec în asta.
Ultima dată când am vazut-o, era în mare formă, deși trecuse printr-o perioadă de luptă și părea că a biruit. Avea încredere că totul o să fie bine.
– Cristache, și dacă o fi rău, asta e! Dar n-are cum să fie rău!
Ne-am plimbat putin prin IOR, am stat de vorbă despre una-alta, am certat-o puțin, ne-am pupat si am zis că ne mai vedem. Era o zi cu soare, iar ea era la fel cum o știam. Nu ne mai văzusem de ceva vreme. Eu plecasem de la compania aia de ani buni, ea se mutase în altă parte. Se măritase și se despărțise între timp.
Carmen Blonda m-a cinstit cu Fanta de portocale pentru că a murit. A murit într-o zi obisnuită, după luni întregi de chin.
S-a luptat pentru viață si a rezistat mult mai mult decât alți oameni pe care i-am cunoscut. A fost îndârjită, a tras cu dinții de lumină, dar a pierdut. Și a pierdut tragic.
Finalul nu a fost liniștit. A venit după luni întregi de chin, luni întregi trăite cu conștiința morții iminente.
Nu pot exprima în cuvinte rugămintea ca atunci când se întâmplă nenorocirea, să îl lași pe Dumnezeu să te ajute dacă vrea el. Iar tu… tu să faci totul pentru a te ajuta. Nu încerca să îl rogi, pentru că în mulțimea vocilor, s-ar putea să nu o distingă pe a ta. Dumnezeu nu e soluția, Dumnezeu te poate ajuta să treci mai ușor peste momente grele. Atât.
Carmen a strălucit în scurta ei viață. A fost un om drăguț, o fata zvelta, cu umor, cu ochi veseli și zâmbet larg. Și cu părul blond.