Dintr-o data, într-o zi de decembrie, întreaga țară a devenit regalistă. Pe toate posturile TV, la toate radioruile, zile în șir am auzit vorbindu-se într-o proporție destul de mare, despre regalitate.
– A murit Regele! au fost cuvintele care au declanșat aceste manifestări verbale și vizuale.
Ce se întâmplase? De unde o așa efervescență cu privire la Regele Mihai I? Simplul motiv ca el a trecut in lumea celor drepți?
De ce acum? De ce nu în urmă cu 20 de ani? Oamenii care au vorbit atât de frumos despre el, de ce nu au facut-o până acum? Au așteptat acest moment trist să-și poată exprima sentimentele?
Trei zile de doliu național!? Băi nene, până acum unde ați fost? De ce nu au existat așa reacții pana nu a murit Omul? Ne-am trezit toti regaliști și ne întrebam cum o să trăim fară Majestatea Sa!
N-am o explicație logică.

Imi amintesc că atunci când a venit, și eu m-am enervat spunănd că regalitatea s-a dus. A fost un moment în viața României care a trecut, înlocuit cu altceva. Și a mai și fugit cu doua trenuri cu aur!
Ironia sorții este că omul nu a plecat cu trenuri cu aur. Altă ironie este că, peste ani și ani, uitându-mă la momentele alea, mi s-a făcut rușine de mine. Nu așa ar fi trebuit să se întâmple cu întoarcerea regelui. Habar n-am ce a făcut peste hotare, însă, dacă ar fi avut mai mult tact, ar fi putut juca un rol important în țară. Poate lucrurile ar fi stat altfel. Insă cred că regalitatea e pe cale să apună peste tot în lume. Câteva națiuni mai au o asftel de formă de conducere, însă si pe acolo, regii si reginele au rol de exponate de muzeu. Funcția s-a atrofiat. Cam cum vor ăștia să facă cu Ionahis.

Regele a trăit în smerenie, d-aia nu știm noi cât a făcut pentru Romănia în anii ăștia! Păi de ce să nu știm, dacă lucrurile sunt bune? De ce oamenii tac?
Tac pentru că le convine situația, tac pentru că e mai bine așa, tac pentru că oricum nu s-ar întâmpla nimic dacă ar vorbi.

Să facem liniște până murim! Dar să fim consecvenți! Nu ne trezim când se întâmplă ceva spunând că noi toată viața am fost așa și pe partea ailaltă!