Am un telefon cumparat prin 2013. E un GalaxyS3, care nici la vremea aia nu mai era vârf de gamă. A trecut prin 3 baterii, o sticlă schimbată cu alta mai proastă, pentru că m-am așezat pe el si originala s-a crapat. Multiple căzături, însă nimic stricat din cauza lor.
E subiect de glume, la care râdem de fiecare dată când ne vedem. Că e de pe vremea dinozaurilor, că e mai mare decât mine, că arborele lui genealogic cuprinde alte 20 de generații după el, plus multe altele.

E un telefon care merge, arată rău pentru că are carcasa zgâriată peste tot, are baterie interschimbabilă – dacă nu v-ați dat seama – și, de când i-am curățat difuzorul, se aude cum trebuie.
Se conectează wireless, are bluoetooth, pot să ascult muzică, îl pot căra după mine să măsoare cât merg cu bicicleta, are whatsapp, nu are facebook, are aplicații de scanat documente, de studiat cerul, un joc, o aplicație de taxi, GPS satisfăcător. Într-un cuvănt, sunt OK cu ceea ce pot scoate din el, deși mai dă rateuri.
Amicii mei: iPhone, Galaxy S8, HTC nuștiu de care, etc. Înțelegeți imaginea.

Imagine! Apartenență la grupul celor pe care îi doare în cur că a apărut iPhone 300! Ei îl cumpără doar pentru că dă bine. Nu pentru că ar fi nuștiu ce revoluție în materie de telefoane. Nu! E ultimul răcnet si partenerii – alți deosebiți – rămân cu gura căscată la el. Și dacă vrei să îl ții doi-trei ani, că ești un om care are grija de sculele lui și nu ești chiar așa de interesat de ăia din jur, nu poți. Că nu te mai ține bateria când pornești GPS-ul! Ai intrat în horă, trebuie să joci: cumperi alta baterie care are un telefon atașat de ea!

Și am mai avut exemple.
– Păi cu laptopul ăsta mergi tu la întâlnire?
– Da, cu el merg. Pot să deschid excelul și să fac o prezentare?
– Da, poți!
– Treci la colț!

Dacă până acum jumătate de an gustam toate glumele așa cum trebuie, între timp ele s-au transformat în critici. Mai rău e că vin de la oameni în care am încredere. Nu din alea adevărate, dar din alea pe care am început să le simt. Și asta pentru că nu schimb lucrurile doar pentru că așa trebuie, doar pentru că alții le schimbă. Ci le folosesc până se strică de tot. Iar eu sunt receptiv la critici și acum am dilema prostului: -2500 de lei în buget pentru un telefon nou, sau oprobiul public!

Concluzia este că dacă vreau imagine bună, imi trebuie așa: o vilă, că Pantelimonul e cartier muncitoresc, o mașină cu cât mai multe ecrane, ”botoane” și cai putere – am văzu o chichineață care chiar arăta frumos cu atâtea gadgeturi înăuntru, un telefon nou și, eventual, o femeie nouă la fiecare jumătate de an.

Suntem consumatori de vise, cu justificări diverse pentru achizițiile noastre: business, poziție, încredere. Astea sunt în creier și cred că dacă acolo nu le ai, degeaba îți cumeri Jumbo Jet sa mergi cu el la piață!