Președintele tării a avut un discurs în care, după cum spune media, s-a rățoit la oamenii care sunt împotriva căsătoriilor între persoane de același sex. I-a făcut fanatici religioși. Iar ăștia s-au inflamat groaznic! Eu nu cred că a facut referire la cele trei milioane de români care au semnat o petiție împotriva modificarii sau completarii Constituției cu o definiție a familiei care să permită oricui să se căsătorească cu oricine. Cred că a avut altceva în cap, la momentul ăla și, cu siguranță, o să vedem ce.
Hmmm… dacă se ajunge la modificarea legii fundamentale, mă gândesc că ar trebui foarte bine definite noțiunile, altfel o să ne trezim cu ciobanași căsătoriți cu oițe sau pițipoance măritate cu căței chihuahua. Sau cățelușe, de ce nu?
De fiecare dată când revine pe tapet subiectul legat de căsătoriile între persoane de același sex, simt nevoia să mă exprim.
Tot mai multe cupluri normale – si așa o să le numesc, chiar dacă oamenii mă vor întreba ce e normal și ce nu – aleg să trăiască fără a fi căsătorite. Se simt mai bine așa. Gay-ii, în schimb, vor familie. De unde deducem că au mai multă grija de valori decat aștia care se vor liberi.
Azi, de exemplu, m-am întrebat de ce cuplurile normale care fac sex folosind orice parte a corpului, nu ies în stradă să le fie recunoscut dreptul ăsta. De ce ies în stradă cuplurile gay? Ce ar trebui să acceptam? Faptul că, în cazul barbatilor, fac doar sex anal și oral? Că sunt restricționați la atăt?
Nu văd unde e problema! Când există dragoste, nu mai contează sexul! Și atunci gay-ii ies în stradă să li se accepte dreptul la dragoste?
Eu nu cred că am auzit de vreun gay maltratat in public, în piața vreunui oraș, in centrul vechi din București. Nu am auzit de vreun gay care sa fie stropit cu vopsea, cu lipici și apoi cu puf de gâscă.
Ce ar trebui să accept eu? Faptul că unor oameni le face plăcere să fie altfel? Să fie, nu mă deranjează! În materie de sex, orice este acceptat ar trebui să fie ok. Chiar dacă e practicat de persoane de același sex.
Problema intervine când persoane de același sex iși doresc copii făcuti de cupluri formate din bărbați și femei. Înțeleg că dacă ești femeie gay, faptul că vrei un copil și că poți să-i dai naștere, te îndreptățește să-l crești în orice mediu vrei. Dar din doi tați, cum naiba poți explica copilului ăluia că a apărut pe lume? Hai că până la câțiva anișori, îl păcălești că l-a adus barza. Dar după? Ce îi spui? Că el e deosebit și că a aparut pe lume prin magie? Fac pariu că o să vedem copii renegându-si părinții gay. Nu o să treacă prea mult timp până la momentul ăsta.
Eu cred că în România, faptul că ție iți place să faci sex cu unul de același gen cu tine, nu mai reprezintă o mare problemă.
Dacă vor mosteniri, dreptul la succesiune, de ce nu merg la notar să facă testament în care să scrie că toate bunurile lui/ei rămân lui Ion/Marghiolița? Totul ar fi OK, nu?
De ce comunitatea gay nu recunoaște că firesc e să formezi o familie cu unul care nu e de același sex cu tine? Tu vrei o familie gay pentru că îți place să faci sex într-un alt fel decât o face majoritatea. Care ar fi motivele adevărate? Pe cine deranjează că tu ești gay? Pe angajator? Prietenii tăi sunt deranjati? Nu cred!
Pe când prima oficiere a unei căsătorii între o girafă și un culturist? Girafelor le plac culturiștii cu apucături deosebite, nu știați? Treabă multă în domeniul construcțiilor, pentru că vor trebui constructii speciale ale primăriei, în care să încapă girafa.
O să urmăresc cu atenție să aflu când se va oficia prima căsătorie între un japonez și păpușa lui. Ăia tac și fac, fără să iasă pe stradă îmbrăcați în culori vii.
Uitându-mă la trailerul atașat acestui articol, mi-am dat seama că o mare problemă pentru gay e reprezentata chiar familiile de lor, cele in sânul cărora au crescut. Dacă pe mine nu mă afectează în ce mod au ales ei să trăiască, familiile din țara asta nu sunt prea deschise la fenomen. Și de aici apar frustrările legate de recunoașterea faptului ca ”băi, și eu sunt om, băi!!”. Apoi se întorc acasă cu legitimitatea faptului ca ceea ce fac ei e normal! Așa scrie in Constitutie, fraierilor! Mama n-are decât să se sinucidă de nervi!
PS: Blue Is the Warmest Color e un film despre dragoste, film pe care vă invit să-l urmăriți. Mie mi-a schimbat destul de mult perceptia asupra fenomenului gay.