Ne-am pierdut cu Firea!
De fapt nu ne-am pierdut, a început să ne doară iar in cot. Stau și mă întreb dacă euforia aia de după Colectiv n-a fost cumva, regizată. N-ai cum să nu își pui întrebarea asta când ai văzut câți au ieșit atunci în stradă. Următoarea întrebare este “Ce s-a întâmplat acum de a câștigat PSD pesti tăt?” Ce fel de alegeri au fost astea?
Când PNL a fost de acord ca alegerile să se desfățoare într-un singur tur, mi-am zis că or sunt proști ori e o înțelegere. Adică prin țară au obținut scor bun, dar in București a fost dezastru? Cum așa? Și cum să fii d acord cu o inițiativă despre care știai clar că o să se întoarcă împotriva ta? Tâmpiți sau înțeleși unii cu alții!
Băi, n-ai cum să câștigi când te bâlbâi îngrozitor.
Altă manevra la care m-am găndit, e scoaterea lui Orban din cursă. Orban e un imbecil, din punctul meu de vedere. Un insensibil, unul cu nasul pe sus. Pot să fac pariu că o să scape cu viață din povestea asta. Nu ajunge la pușcărie, doar îl vor mai plimba nitel. Când se va termina totul, omul o să revină în PLN, dacă partidul o mai exista pâna atunci.
Pe de altă parte, dacă lucrurile astea sunt firești, că PSD a căștigat făra mari aranjamente, inseamnă ca au fost pedepsiți de bucureșteni. Bucureșteni care au înțeles că și-au pus speranțele în niște imbecili, tâmpiți, incapabili să guverneze, tembeli, idioți.
Și cum peștele de la cap se-mpute, o parte din bălăria asta i se datoreaza, nimeni altuia decât mărețului călător.
Fraiereee! De alegeri n-a mai călătorit! A stat in București, sa-și scoată moaca de Wall-E la secția de votare!

PS: Wall-E este mult mai simpatic și expresiv decât mumia asta umblătoare!