Nu-i așa? Este evident ca toate lucrurile au un sfârșit. Orice există în raza de cunoaștere a omenirii, se va sfarși la un moment dat.
Ne naștem, primim lapte din sâni, ne cresc dinții și începem să rănim sfărcurile mamei. Descoperim mirosul, gustul, bucuria. Învățăm să trăim. Creștem, descoperim durerea odată cu prima julitură. Ne dăm seama că nu suntem indestructibili. Studiem, socializăm, citim, cunoaștem oameni. Iubim și ne despărțim, construim pentru noi și pentru alții, dăm naștere unor vieți, ne îmbolnăvim, ne reparăm, respirăm până murim.
Ce poate dura la nesfârșit? Nimic. Indiferent cât de frumos sau urât a fost la mijloc, totul se va încheia la un moment dat. Și te întreb eu: oare ce e bine să faci cu timpul tău? E bine să trăiești într-un ”mijloc” toată viața? Sau e bine să trăiești cât mai multe începuturi și sfârșituri?
In the end, there is only death. Nothing more.
