M-a pus pe gânduri replica, deși nu auzisem pentru prima dată ideea. Mi-am spus-o și eu, de multe ori.
Oamenii nu sunt după chipul și asemănarea noastră. Oricât am încerca să facem asta, în final, sunt doua variante: ori vom eșua lamentabil, ori rezultatul va fi atât de nemulțumitor, încât ne vom căi pentru ceea ce am făcut. Inconștient, dacă nu vom fi capabili să ne dăm seama de greșeală. Lucru și mai rău!
Vrei un om fericit în preajma ta? Lasă-l să fie așa cum simte el că trebuie să fie. Lumea prin ochii lui, este altfel decât lumea pe care o vezi cu ochii tăi. Nu-l judeca, nu-l influența să facă lucruri care ți se par normale ție. Apără-i personalitatea. Poate, odată, te va face fericit!
Iarta-ți copii. Dă-le libertate, lasă-i să aleagă. Ajută-i să o facă. Îndrumă-i, nu-i obliga. Mai târziu iți vor mulțumi. Nu se vor transforma în oameni incapabili să ia decizii, oameni care vor așteapta ca altcineva să le spună ce să facă.
E greu să faci pasul ăsta, mai ales când nu este un pas normal pentru tine. Când o mare bucată de timp ai acționat greșit, să te îndrepți repede, să treci de cealaltă parte a baricadei, nu e usor. Nu e ca și cum dai o lege și ești liber să alegi alt traseu. Îți trebuie muncă, trebuie să construiești motivațiile, să ajungi să recunoști greșeala în momentul în care o faci. Să accepti că ai greșit. Mai apoi, să fii în stare să eviți.
Avem tendința să facem oamenii după chipul și asemănarea noastră. N-am început noi! Altcuiva i-a venit ideea să facă oameni după chipul și asemănarea lui! Noi… copiem stângaci!
Uite că am descoperit și originea problemei!
