V-ați întrebat vreodată dacă există Dumnezeu? V-ați întrebat vreodată care este scopul vieții? Ce s-a întâmplat pentru ca voi să fiți aici, în acest moment al timpului?

Recunosc, eu m-am întrebat. M-am întrebat care este scopul meu, m-am întrebat de ce exist și ce se va întâmpla dupa ce o să mor. M-am întrebat dacă va exista un judecător pentru viața mea. M-am întrebat, de asemenea, dacă nu cumva doar eu sunt judecătorul vieții mele. Am încercat să gasesc cel mai simplu și plauzibil răspuns. Așa cum încerc să o fac de fiecare dată când ceva semnificativ se întâmplă în viața mea.

De obicei, răspunsul cel mai simplu este răspunsul adevărat.

Sunt pe cale să citesc o carte care mi-ar explica, printr-o teorie și rugându-mă să fiu de acord cu niște presupuneri, ideea de Dumnezeu. De fapt, recunosc, am citit primele pagini. Pentru că autorul, un renumit astrofizician, are la bază o educație religioasă, mă face să cred că nu e obiectiv. Există subconștientul lui, care are mari șanse să se fi manifestat în această scriere. Și dorința lui de a-și explica existența lui Dumnezeu. Voi vedea. Există Dumnezeu? Anul ăsta mi-am dorit să fiu oprit pe stradă, de către misionari. Am și fost oprit, dar ideea conversației mi-a venit după ce le-am spus, politicos, că nu  mă interesează ceea ce vor ei să-mi spună. Și n-am vrut nici să se uite ciudat la mine, dacă aș fi alergat și i-aș fi rugat să poarte o conversație cu mine. Conversație pe care, cu sigurnață. ar fi purtat-o cu mare plăcere. Doar eram o oaie rătăcită. Există Dumnezeu, aș fi întrebat. Răspunsul ar fi fost, poate, unul singur. Da! Asta dacă nu m-ar fi pus în încurcătură cu un răspun de genul Există, atâta timp cât tu crezi în el! Bun, Dumnezeu există! Scopul lui? Crearea vieții. El ne-a creat, are grijă de noi, face și drege. Nu? Atâta timp căt suntem credincioși, mergem la biserică, trăim simplu, bla, bla, nimic nu ne poate atinge. Avem un loc asigurat lângă el, în ceruri. De fiecare dată când ajung cu gândurile la povestea asta, imi aduc aminte de o fotografie văzută cu destul de multă vreme în urmă. Kevin Carter a fotografiat în multe locuri, însă imaginea care mi-a rămas în minte a fost cea de aici. I-a adus premiul Pulitzer și, probabil, l-a omorât.

De-atunci mă tot întreb cum poate un Dumnezeu, oricare ar fi el, să lase așa ceva să se întâmple? Cum poate lăsa copiii să moară de foame? Cum permite sinuciderea? De ce nu intervine? A obosit, s-a plictisit? Cum a permis ca bisericile lumii să omoare oameni? Și nu oricum, ci în chinuri groaznice. Atrocități despre care nu știm prea multe, totul în numele credinței.

 

Recent, scriam că un credincios poate găsi foarte ușor răspunsuri la întrebările mele. Insă el e credincios, are un scop. Vrea in rai. Prin aducerea mea într-o turmă, face un lucru bun, care îl aduce cu un pas mai aproape de țelul lui.

Eu cred că după ce murim, devenim hrana pentru diverse alte viețuitoare. Existența noastră are un început. Și tot ceea ce are un început, are și un sfarșit. Naștere și moarte. Ce poate fi mai simplu decât asta?

Da, știu, e aiurea să crezi că nu ai un scop. E aiurea să trăiești fără să crezi in ceva. Dar să nu ne amăgim cu asta. Cred! Cred în oameni. Cred că suntem pe pământ să facem lucruri bune pentru noi și pentru alții ca noi. Oamenii au progresat, au evoluat. Nevoile de bază sunt aceleași: hrana și sănătate. Astfel pot trăi bine, pot iubi, se pot înmulți.

Scopul nostru pe pământ este să nu lăsăm lucruri imorale să se întâmple. Să facem tot ce putem să oprim nedreptatea. Intr-o lume ideală, am și putea să facem asta, noi, oamenii simpli. Este mai ușor și liniștitor să crezi că este viață după moarte. Aș vrea să fie așa. Nu sunt chiar obsedat de dovezi. Până nu văd, nu cred. Nu, nu trebuie să văd. Dar cea mai simplă explicație, aceea ca ne naștem și murim datorită evoluției, mi se pare cea dreaptă.

Trebuie să fii bun. În măsura în care poți, ajută oamenii. Nu te aștepta la o răsplată. Fă-o dezinteresat. Cuvintele, privirea și gesturile pe care le vei vedea la cei ajutați de tine, vor fi răsplata ta. Nu te întrista când oamenii uită. Așa e viața. Și nu regreta. Ia decizii pentru tine. Explică-ți deciziile, în așa fel încât să fie înțelese de cei care contează.