http://www.topdreamer.com

Imi dedici o parte din timpul tau.
Ma asculti. Si ma asculti fara sa ma faci sa simt ca sunt in fata unui juriu.
Imi amintesti mereu ca am si eu puncte forte.
Ma ajuti sa ma vindec atunci cand sunt ranit.
Imi spui adevarul cand asta ma ajuta. Si nu mi-l spui, cand nu-mi foloseste la nimic.
Imi arati, prin comportament, ton si zambet, ca e important sa ma simt in siguranta, confortabil, in largul meu.
Imi arati ca regreti ca m-ai jignit si ma lasi si pe mine sa arat ca imi pare rau daca te jignesc.
Nu profiti de mine. Niciodata!! Ai grija sa faci tot ce e nevoie sa ma protejezi.
Imi faci mici surprize.
Gasesti cuvinte care fac apel la tot ce e mai bun in mine.
Ma lasi sa plang, cand simt nevoia.
Ma incurajezi sa-ti spun adevarul si sa recunosc cand imi este frica.

Scrise tot de domnul Walter Anderson. Ati putea spune ca toate astea sunt in capul nostru, ca nimic nu e nou. Asa este, insa cati dintre noi am pus totul in ordine, in asa fel incat orice derapaj sa devina evident si sa para asa cum e, adica anormal?
Eu recunosc ca am incalcat in repetate randuri multe dintre cele de mai sus. N-am stiut sa ascult fara sa fac reprosuri, am spus adevarul chiar si atunci cand durea. Sunt cele mai grave greseli pe care le-am facut.
Avem prieteni adevarati? Oare e bine sa pastrezi adevarul cand acesta doare?