Acum o saptamana am gasit un anunt pe usile Complexului Lia Manoliu, cum ca se organizeaza un cros pe distanta de 2km in 7.12. Am stat si m-am gandit si, pentru ca nu mai facusem efort fizic de ceva vreme, am zis sa ma bag.
Asa ca, dis de dimineata, m-am inscris si am asteptat cu infrigurare startul.
Crosul a fost organizat de o asociatie de veterani, cu cativa dintre domniile lor, avand onoarea sa fac putina conversatie dupa eveniment.
Startul nu a putut fi dat pana nu s-a cantat imnul asociatiei, ceva frumos, in care au vorbit despre pofta de viata si si-au promis ca nu se vor lasa niciodata de alergat.
O aparitie exotica, daca pot sa-i spun asa, a fost cea a doamnei Hiroko Ogawa, care a si castigat clasamentul general la femei.
Hiroko este alergatoare si este stabilita in Romania din 2006. Un om frumos, despre care puteti citi mai multe aici.
Oamenii s-au reunit si s-au simtit extraordinar impreuna. Nu pot sa-mi inchipui ce povesti duc in spate, dar cred ca sunt extrem, extrem de interesante.
Insa nu acesta a fost lucrul care m-a impresionat cel mai mult. Nu pot sa inchei fara sa spun cateva cuvinte despre doamna Petre Despina, care a participat in razboi cu gradul de sergent major. Femeia asta are 93 de ani, si a alergat pe acelasi traseu pe care l-am parcurs si noi, astia mici.
Participa la crosuri in toata tara si, cu mandrie, mi-a aratat o medalie de aur obtinuta la Alba Iulia. Nu stiu ce sa zic, dar cand ma uitam la ea, nu puteam sa nu ma gandesc la armatele de copii pironiti in fata monitoarelor, cu ochii la diverse balarii.
Si daca credeti ca doar forma fizica este un lucru bun la doamna Despina, va inselati.
Povestindu-mi despre ispravile domniei sale, mi-a spus ca nu intelege cum nu vin mai multe fete sa alerge. “Uita-te aici, uita-te la femeile astea. Ce sa alegi din ele? Cum sa cada vreuna cu tronc, unui barbat?” au fost cuvintele ei, dupa care a zambit strengareste.
