Am ajuns cu mai mult de o ora mai devreme, dupa o zi in care am mers pe jos aproape continuu.
Bine ca am avut cum sa stau pe sosea, ca nu rezistam atat in picioare. Spre final, m-a cam durut spatele destul de tare.
Am avut o pozitie centrala, dar cumva marginita de doua camere tehnice, care ne-au impiedicat sa vedem lateralele zidului, fara sa intoarcem capetele.
Concertul a fost frumos, muzica m-a infiorat, sonorizarea a fost perfecta. Am stat intr-o pozitie buna si din punctul asta de vedere, pentru ca am putut sesiza cand se aud boxele din fata si cand se aud cele din spate.
Publicul a fost interesant, nu am reusit sa identific cocalari decat inainte de intrare, cand cautau bilete ramase, sa le revanda la suprapret.
Nu stau sa povestesc, insa experienta proiectiei pe zid a foat ceva extraordinar. Proiectia a fost adaptata tarii noastre, pentru ca au aparut si expresii in romaneste.
Roger a cantat bine, dar pot sa recunosc ca a cantat mai bine in anii 80. Oricum, omul e un Superman!
Am tot respectul pentru el ca nu a incurcat Bucurestiul cu capitala bozgorilor, si ca a incercat si reusit sa vorbeasca in romaneste. Respect!
Am fost putin dezamagit sa aud ca un hotdog a costat 14 lei, si ca preturile la bere si sucuri au fost facute cam in aceeasi maniera. Asta mi s-a parut de cacat, dar ce pot sa fac decat sa nu le cumpar?
Dincolo de tot, a fost si va ramane o experienta unica. Am auzit vorbe ca a fost mai impresionant decat in Budapesta, si asta nu poate decat sa ma bucure.
N-am cum sa fac o comparatie cu alte concerte, decat cele de prin anii 90, insa nu-mi prea mai aduc aminte multe lucruri de atunci.
Asa ca The Wall a fost BETON!
