Aseara ma uitam la un serial din Star Trek Enterprise. Actiunea are loc imediat dupa ce oamenii au zburat cu unu warp.
O linie a episodului la care ma uitam ca sa adorm mai repede, urmareste conflicutul dintre un romulan razvratit, care nu-si reprima emotiile, si tatal sau. Acesta din urma considera ca fiul sau a facut de rusine tot arborele genealogic pentru ca a ales calea emotiilor.
Eh, acum tata-su era pe moarte, vroia sa vorbeasca cu el, dar asta micu’, nu si nu!
Moment in care un om i-a explicat ce inseamna regretul, cea mai adanca emotie umana, o “emotie pe care, curand, o vei simti si tu”.
Mi-au murit doi prieteni. Unul anul trecut, in accident de motocileta, celalat astazi, atac de cord.
Am trecut de multe ori pe langa el, fara sa-i dau un telefon, sa vad ce mai face, sa bem o bere, sa…
La fel ca in cazul lui Gabi, si cu Emil ma auzeam cand aveam vreo treaba. Rar, ne mai cautam fara motiv.
Regret, Emile.
