Bine, n-a fost un concurs in adevaratul sens al cuvantului, chiar daca oamenii s-au intrecut.
A fost o manifestare de popularizare a sportului, de lupta impotriva sedentarismului, derulata pe o perioada destul de mare de timp sub numele “Alearga pentru viata!” Informatii despre toata treaba asta gasiti aici: http://www.aleargapentruviata.ro/
Azi dimineata, mi-am luat plodul de mana si am purces spre sala de atletism Lia Manoliu. Diana se pare ca alearga binisor, asa ca profa, Anisoara Cusmir (cum adica cu smir? ce inseamna “smir”?) a chemat-o si sambata.
Ajung acolo, si doamna imi zice: e concurs, nu va inscrieti si dumneavoastra? Pe asta mica o bag la viteza. Eu, gandindu-ma la genunchiul care ma durea de sambata trecuta – deh, batranetile, taica, batranetile), ezit. Bla, bla, ca daca au grupe si pentru astia peste 4j de ani, etc.
Au, au, fiti fara grija!
Peste 5 minute, vine si ma ia sa-i dau numele Dianei si data de nastere, sa fie inscrisa in concurs si ma mai intreaba odata. 🙂
N-am mai avut cum s-o dau cotita, asa ca m-am inscris la grupa 36-45. Frateee!
Inaintea noastra au alergat oameni peste 45 de ani, unii pasionati, altii doar de placerea concursului, o grupa de pitici, Diana cu alte cateva fete la viteza, si am urmat noi.
1000m de alergat in forta. Mi-am cam scos sufletul la sfarsit, primele doua ture m-am chinuit sa stau in spatele unor alergatori de meserie, dar am terminat pe un meritat loc 3. 🙂 Pacat ca n-au avut podium.
Genunchiul nu m-a durut, dar am si avut grija sa-l incalzesc.

– Ce-ai face daca te-ai intalni cu ursul in fiecare zi?
– Ai fi mult mai sanatos!

A trebuit sa tin un discurs de motivare pentru Diana, in drumul spre casa, pentru ca a alergat cu copii de 10 ani care, evident, au castigat. Copilu’ s-a suparat, dar i-am spus ca daca se antreneaza si se odihneste, va alerga ca vantul!