Mda, ce te lauzi?

Ma laud, ca e un eveniment. N-am mai citit carti de mult timp. Bine, am recitit ce aveam prin casa, dar d-astea noi, de la trilogia scrisa de baiatul lui Frank Herbert, acum 2 ani, cam nimic nou.
Asta de am citit-o acum, abordeaza un subiect cam fumat: inteligenta artificiala.
Un tip, inventeaza un super encefalograf, capabil sa citeasca un creier uman pana la ultima legatura neuronala. Cu el facea imagini complete ale creierului, imagini care mai apoi, in mediul electronic, deveneau constiente de propria existenta, amintindu-si totul pana la momentul scanarii, evoluand frumos datorita cunostintelor acumulate din Internet.

Povestea a plecat de la o operatie de prelevare de organe, tipul asistand la o chestie ciudata. In timpul operatiei, desi omu’ era declarat in moarte cerebrala, a avut ceva reactii cand l-au taiat sa-i scoata plamanii iar cand i-au dat afara inima… a avut loc si o mica activitate a creierului.
Eh, in prima faza, super encefalograful era destinat stabilirii cu exactitate a faptului ca omu’ e mort, si poti sa-l ciopartesti.
La prima scanare, facuta pe o doamna care murea de cancer, tipul a surprins ultimele zvacniri ale creierului. Dupa ce toata activitatea a a incetat, a observat ca niste chestii se formau in creier si paraseau teasta. Au presupus ca ala e sufletul si chestii interesate s-au intamplat cu omenirea. Evindent, apare si prima crima comisa de o copie electronica, omul din real life e inselat de nevasta si relatia asta se dezvolta pe juma’ de carte, etc. E interesanta, pana la urma. Nu cat sa dai 50 de lei pe ea, dar 10, la reduceri, consider ca nu a fost o investitie proasta.

De ce am povestit atat?
La un moment dat, cartea fiind scrisa prin 1998, cu actiunea in 2011, unul zice:
– Pacat ca nu am inventat scanerul asta cat traia Stephen Hawking!

Al naibii, il si vedea mort pe asta in 2011!

Last edit: daca vrea cineva sa o citeasca, o imprumut/dau.