Nume pentru acelasi lucru, stadionul echipei nationale.
Bai, e frumos, nu zic nu. E nou, arata bine, jucatorii, daca stai in primul rand, poti sa-i atingi cu mana, nu mai are pista aia de atletism, se acopera pe timp nefavorabil. E frumos.
M-am dus acolo pe la 7 jumate, altfel riscam sa pierd ultima geana de lumina solara si sa fac poze la neon. 
La toate intrarile, politie, jandarmi, agenti de paza musculosi care nu prea erau ei incantati ca vin taranii sa se uite.
Nu mi-am inchipuit ca atata puzderie de oameni se vor ingramadi sa vada realizarea lui Oprescu.
Bine, nu e a lui, dar pentru ca nu stiu a cui e, o lasam asa.
Inca nu e terminat totul, lipseste gazon de la exterior, mai e de spalat pe jos, insa lumini, scaune, toate alea inauntru sunt la locul lor. Poate d-aia nici Argentina n-a vrut sa alerge dupa cai verzi pe pereti, prin Romania, si ne-a lasat cu curu-n balta.
Vorbeam de popor. Rauri de oameni se indreptau spre stadion. Cat am stat acolo au intrat fara numar. chiar si-asa nu au reusit sa umple nici macar partea de jos. Imi inchipui ca 55000 de oameni, chiar inseamna mult.
Speaking of, am dat si de cativa suporteri care s-au gandit sa testeze cum e cu fluieraturile, ca atat ii ducea pe ei capul. Cum sa fluiere cand nu le convine ceva: da fratee, se audee, sa moara mortu. Da cam are ecou. Iti dai seama cand o sa fluieram toti? Da-te-n mm!
Public de toate varstele, de la d-astia mici in carucior, pana la oameni cu bastoane.
Mie mi s-a parut, la fluieraturile aluia, ca nu prea s-ar potrivi la concerte. Aveau dreptate maimutoii, cam are ecou.
Se vorbea normal, fara sa se urle in gura mare si in toata arena se auzea un murmur.
Ma gandesc ca senzatia scoaterii aerului din plamani de catre 50000 de oameni odata, la o ratare a lu’ Mutu (daca o mai apuca sa joace), imi va excita glandele lacrimale.
O sa merg si la meci!
