Am plecat de dimineata din Zagreb si ne-am indreptat spre Rijeka, pe A6, pentru a ajunge in Italia. Urma sa vizitam Venetia pe care mi-o imaginam ca pe un oras cu stazi pline de apa, pe alocuri noroioase si urat mirositoare de la frecventele revarsari.
Ei bine, nu este asa. E un oras frumos, pastrat cat se poate de bine si destul de mititel.

Strazile, intr-adevar, erau inguste. Atat de inguste incat soarele te batea in cap doar o mica bucatica din zi, atunci cand lumina lui cadea perpendicular pe pamant. Orice abatere, si erai la racorica.
Lume multa, agitatie, pizzerii la tot coltul, oboseala mare de la atata mers pe jos. Cateva locuri de odihna si tasnitori din care puteai bea apa linistit erau raspandite pe ici, pe colo.

Am avut un bilet pe 24 de ore, care a costat 18Euro de adult  si 0 de copil, cu care ne puteam plimba cu trasnportul in comun pe uscat, si cu vaporasele.
Vaporasele erau organizate la fel ca autovehiculele, cu statii si rute bine stabilite, in asa fel incat sa poti ajunge in orice coltisor al orasului. Nu prea ai unde sa te ratacesti, si chiar daca te ratacesti, iesi repede la lumina, mergand in linie dreapta.

Am stat in Piata San Marco, am vazut marea clopotnita, Palatul Dogilor si am fost indemnat sa merg sa vad si Puntea Suspinelor.

Ne-am plimbat pe Canal Grande, bulevardul de apa al Venetiei, de unde poti sa vezi extrem de multe cladiri, vaporase, salupe si gondole. O aglomeratie de nedescris, aveai impresia ca esti in mijlocul haosului. Insa toate aveau rostul lor. Fiecare “participant la trafic” stia unde trebuie sa ajunga, vaporasele, gondolierii, aveau fiecare traseul bine stabilit. Gondolierii, aproape toti frumosi, inalti si cu palarii colorate in cap, dar cu preturi cam mari. I-am lasat sa gaseasca alti clienti, doar i-am privit si i-am fotografiat.

Pe Grand Canale, am remarcat casuta din imaginea alaturata. Era foarte bine ingrijita si, din ce am vazut, cred ca era si locuita.

Orasul mi s-a parut mult mai interesant pe timpul noptii, cand totul era frumos luminat.
Tot seara am ajuns si la puntea suspinelor. Eram pregatit sa vad balconasul de unde-i aruncau pe sarmanii criminali, cu pietre legate la picioare.
Urc niste trepte, ajung pe un mic podet si imi arunc privirea spre balcon. Yeaaahhh! o mare reclama la Gucci, reclama care acoperea toata bucata de istorie!

Au facut pipi pe noi si nu au avut bunul simt sa spuna ca-i ploaie!
Nimic, decat Gucci!. Ma lasi! ce naiba nevoie avea orasul asta de o asa intindere de panouri publicitare?
Bine, am mai fost putin isterizat de o mare reclama la Citroen, vazuta inainte, dar asta cu Gucci chiar mi s-a parut deja jenanta.

Pe aleile comerciale, multi vanzatori de diverse, de la faimoasele masti venetiene, pana la magneteii de lipit pe frigider. Vanzatorii, de inteles, putin crizati sa nu pui mana pe marfa lor.
N-am avut parte de mancare sa ne ramana in memorie, pizzele erau cam normale la gust, lasagna, la fel. In vitrine, niste sandvich-uri mai urate ca alea pe care le gasesti la noi. Recunosc, nu am stat sa cautam locuri de mancat speciale, cand ni se facea foame, ne opream in prima chestie iesita in cale. Pe lista de pret, in marea majoritate a cazurilor, era specificat ca serviciile sunt incluse in pretul produselor. Nu trebuia sa mai calculezi cat lasi spaga. Era “by default”.

In ciuda aglomeratiei si a amestecului de natii, totul parea organizat. Strazile erau destul de curate, transportul venea si pleca la timp. Asta chiar mi s-a parut realizare, pentru ca traficul, daca te uitai pe canale, parea tare haotic. Avem impresia ca fiecare face ce vrea.

Tinerii din poza asta au venit foarte vesei in fata aparatului si s-au strambat ceva timp pana sa ma dezmeticesc si sa-i trag in poza. Au ras si au plecat fericiti.

Mi-au placut si soneriile de la case, niste castronase cu un buton in mijloc si cu numele locatarului sub ele.