M-am trezit din somn, numai bine sa intru in colimatorul Dianei.
-Tatiii, tatiii, mi se misca un dinte! Scoate-mi-l!
-Ia, ma, sa vad! Fugi d-aci, ca nu e de scos ala.
-Ba da, ba da, ba da!
Pana la urma, fac o prima incercare. Din nefecicire, imi aluneca dintre degete, si ramane tot in gura.
-Lasa-l acolo, mai incercam maine. De cand ti se misca?
-Nu stiu. Adicaaa… de ieri. Scoate-l!
-Nu!
Ma uitam la ea cum incerca sa-l dea afara singura, fara rezultate notabile. 🙂
Asa ca pun mana pe inca un servetel, apuc, fortez si iese!
-Rrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr! Bine ca pot sa-l zic pe “r”! Ssssssssssssssssss! Hai ca si pe “s”.
Dupa ce a spus tot alfabetul – vocalele i-au iesit cel mai bine, deh, nu necesita dinti – vine iar la mine:
-Zi un cuvant greu. Aaa, o litera grea.
-Tzsztz!
A putut sa o zica si pe asta.
Acum e ca un castor, are aia doi dinti din fata, iar in stanga si in dreapta, pauza!
