Aveam o gasca de prieteni pe cand eram copil nu mai mare de 12-13 ani. Eram cativa, unul mai sanatos la cap decat celalalt.
Stateam intr-un bloc din Militari care avea ghenele la strada. Vara putea de-ti muta nasu’ din loc. A fost o perioada cand aveam crescatorie de sobolani la subsol. Isi facusera astia gauri peste tot si mai ieseau din ghena cateodata.
Normal ca-i lua capu’ cand dadeau de lumina, de nu mai stiau ce se intampla cu ei. Si venea fratele meu Pupu, si le dadea cate un sut de-i arunca in curtile de peste strada. Nu stiu daca se mai intorceau inapoi, dar nu prea cred. Dadea tare asta, cu 46-le lui. In fine, n-au supravietuit decat vreo 2-3 veri. Au venit nenorocitii de la ADP si le-au pus otrava.
Dar nu asta vroiam sa va povestesc, ci alta intamplare plina de inteles.
In laterala blocului erau niste pietre, probabil ramase de la alte santiere sau aduse de niste puternici.
In serile linistite de vara ne strangeam acolo, mari si mici, astia mici pe care-i tolerau aia mari, alde Luci,  Onig, Pupu, etc.
Tot acolo era un mare stalp de luminat, pus sa lumineze pricajita aia de intersectie.
Evident ca pe barosani ii deranja, seara le intra lumina in ochi. Asa ca intr-o zi, Pupu a zgaltait de stalp pana s-a spart becu’. Acu’, daca asta s-a spart, presupun ca s-au intamplat si alte lucruri in interior.

 Ziua urmatoare vine Ionut, un drac mai mic decat mine, care juca toata ziua fotbal. Taica-su ii cumpara tenisi chinezesti, d-aia cu talpa subtire. La cat alerga, facea praf o pereche pe saptamana. La momentul ala, avea unii gauriti in talpa.
Bine mersi, cu privirea spre noi, ochii putini mijiti ca era soare afara, vine omu’ si se sprjina de stalp. Instantaneu sare 3 metri in sus, cade la loc si, cu genunchii flexati, se uita la stalpul ala de parca era Dumnezeu.

– Sa moara mama, m-a curentat! Sa moara mama!

Bai fratilor, trecea curentu’ prin stalpul ala de numa numa. Bietul stalp, il zguduise Pupu de-i schimbase legaturile.

Cum nu era bine sa ratam o distractie asa mare, am inventat un joc, bun pentru incheieturi imbatranite si pentru rearanjarea neuronilor.
Ne luam toti de manute, primul punea mana pe stalp, ultimul, dupa ce ne concentram, punea mana pe pamant si faceam tratament cu curenti usori. 🙂
Ionut era tare bun sa fie ultimul, statea intr-un picior si, cand venea momentul, il punea pe celalalt, care avea gaura in talpa, jos.
Uite-asa, ii intreceam pe indieni la dansuri tribale.
A fost foarte trist cand au venit si au refacut legaturile…