Orice-ai zice, a scris frumos. Orice-ai zice, scotea versuri pe banda rulanta. Nu prostii, versuri bune, care zgarie. “Si tarii mele minima dreptate”.
Minima dreptate…
Stau si ma gandeam cum e omul. Toata viata nu ne bagam in seama unii cu altii. Mai mult, ne si uram intre noi. Mori, totul se termina. Iti pare rau ca nu ai apucat sa zici ce mai faci prietene? Sa mai schimbi doua vorbe.
De Paunescu mi-a placut cand eram mic. Mai tarziu, mi-a fost indiferent. Acum imi dau seama ca am gresit cand m-am facut mare. Ca nu am vazut mintea din spatele omului, omul din spatele imaginii.
Il tin minte si pentru expresia “Am fost un porc!” Insa si pentru lucrul asta imi pare rau.
De ce nu-l tin minte pentru poeziile de dragoste? De Ruga pentru parinti imi aduc aminte doar cand mi-e greu. De ce?
A fost Paunescu. Poate, odata, oamenii isi vor aduce aminte de el si-l vor pretui pentru ce a lasat in urma. Bune sau rele.
Poet si patriot. Patriotismul reusesc sa-l inteleg acum, cand imi dau seama ca se pierde in intuneric. Cand imi dau seama ca nu stim ca suntem romani si ca avem o tara.
Cum tot el spunea, trece viata pe langa noi, ca un marfar defect.
Asa este, gara e mai aproape cu fiecare clipa. Pacat ca nu ne mai oprim prin poieni, printre copaci, munti si paduri, sa admiram zilele insorite.
