Mi-am facut un obicei sa ma duc in locuri uitate de lume, cu gloria de mult apusa. Primul a fost Herculane, a urmat Sarata Monteoru, sambata care tocmai a trecut. Presupun ca voi ajunge si pe la Calimanesti-Caciulata, sa fie cercul cu trei laturi complet. Bine, sunt convins ca mai exista si alte locuri apreciate acum 25 de ani si lasate in paragina in prezent, pe care merita sa le vizitezi si sa iti faci nervi ca nimeni nu investeste in ele.

Hai sa revenim la oile noastre: Sarata Monteoru, localitate in apropiere de Buzau. Din Bucuresti faci cam o ora pana acolo, mers regulamentar si economic.
Am aflat de la nevasta ca in zona a existat un mosier, Monteoru, care avand bani mai multi decat un om normal, a fost sfatuit de cateva personaje sa investeasca in zona in care chiar locuia. Asa au aparut 2 hoteluri. Ce s-a intamplat intre timp cu ele, nu mai stiu. Insa presupun ca pe vremea comunistilor au trecut in proprietatea statului. Informatia nevestii nu e chiar cea adevarata, Grigore C. Monteoru a fost un industrias, filantrop si patriot care a trait in secolul XVIII, dupa cum spun oamenii internetului. Adevarul e undeva la mijloc, unii prefera sa-l numeasca boier, altii industrias. Cred ca diferentierea e data tot pe criterii politice.

Se spune ca zona are izvoare cu puternice concentratii din diverse substante: iod, sulf, clorura de sodiu, magneziu, etc. Insa eu nu am reusit, in cele 3 ore petrecute in zona, decat sa vad bazinul cu apa sarata.
Intrarea costa 10 lei si nenicii aia cred ca vand biletele de cate 3-4 ori. La ora 9 cand am ajuns acolo, strandul era aproape pustiu. La ora 11:30 cand am plecat, nu mai aveai loc sa pui un ac.
Statiunea e curatica, drumul pana acolo e bun si apa din bazin este de o saratime greu de imaginat.
Nu prea reusesti sa inoti pentru ca te scoate la suprafata ca pe un dop de pluta. N-am incercat sa ma scufund pentru ca daca iti intra apa d-aia in nas sau ochi ai impresia ca ai ajuns in iad. Insa m-a pus necuratul sa dau cu apa pe fata si 4 minute nu am vazut nimic.
Nu de putine ori am auzit: nu mai da din picioareee ca ma stropesti! :), cu adresa la Diana care se credea pe la Marea Neagra.
Am aflat ca pe undeva, printre dealurile care inconjoara statiunea, e un lac cu apa si mai sarata. Cred ca daca sari in aia risti sa-ti rupi picioarele de cat de densa este.
Pesiuni sunt in zona si daca vrei o experienta mai ciudata, placuta, merita sa bati drumul pana acolo.
Intr-un cuvant, mi-a placut si cred ca voi reveni. I-a placut si Dianei, nu mai vroia sa iasa de-acolo. Cred ca trebuia sa insist si sa o invat sa inoate in apa sarata. E mai usor.