Vestea mortii fetei cu parul de foc m-a lasat… rece. Adica sa nu credeti ca m-am bucurat. Nu! Era o tipa bine, printre cele mai sexy din piata muzicala, luand in considerare si pocnitorile care isi flutura posteriorul pe toate scenele. Insa gestul sinucuderii mi se pare demn de condamnat si extrem de egoist, daca pot sa spun asa.

Cum sa te omori? Cum sa te omori stiind ca mai ai o buna bucata din drum de parcurs? Daca pe drumul asta faceai ceva de care ar fi putut beneficia omenirea. Uite, Andreea Marin sau Mihaela Radulescu, nu sunt sigur care, au facut niste body-uri pt copii care au luat un premiu important la nu stiu ce salon de inventii. Nu inteleg cum naiba sa te arunci in cap asa, aiurea. Cum naiba sa planuiesti lucrurile astea, cum sa nu iti vina niciodata in cap ca nu e bine?
Sa nu te gandesti ca lasi in urma copii, parinti, prieteni? Mh? Ma lasi???
Si cand ii mai vezi si pe astia de la televizor care se dau acum de ceasul mortii: vai, se vedea ca era altfel, vaii, era slabaa. Da’ in mortii ma-tii, nu puteai sa te duci si sa stai de vorba cu ea?
Suntem bolnavi rau, societatea e cu un picior in groapa. Pe nimeni nu mai intereseaza de nimeni.
Sta juma’ de tara si beleste ochii la televizor, poate mai misca aia in sicriu. Sa fim seriosi!
Bai frate, nu merita ma sa te omori, indiferent de ceea ce se intampla in jurul tau. Insa e de condamnat si sistemul pentru ca permite asa ceva. Pai daca a mai incercat de n ori, mai nenea doctorule, cum naiba fratele meu nu ai recomandat supraveghere medicala? Cum i-ai dat drumul pe strada?
Hai ca m-am enervat!

Va spun la revedere pana la urmatoarea sinucidere!