Intr-una din zile am decis sa mergem la Pestera Muierilor. Am avut de dus o lupta incrancenata cu Diana, pentru ca ea nu vroia sa vada nicio muiere. Pana la urma am convins-o, i-am spus ca muierile sunt frumoase. A mers cu noi.
Asa ca am purces la prima coborare pe Transalpina si, dupa ceva invarteala in zona, am ajuns in Baia de Fier si de-acolo, la pestera.
Am avut ceva noroc pentru ca nu a trebuit sa asteptam. Intrarea se facea la 30 de minute si minim 4 persoane. Odata cu noi, au mai venit niste tipi si am intrat impreuna.Platim, pentru intrare si poze, vine Curatorul si ne baga in pestera.
Cu o voce din bancul cu catelul Azorel, ne spune sa ne oprim pana unde e electrificata. Vaai, scuze, pana unde este lumina, nu pana unde este electrificata.
Ne povesteste cum se ascundeau femeile si copii atunci cand navaleau cotropitorii, ne arata orga, fecioara, turcul cu fes si ne povesteste cum s-au gasit schelete de animale si oameni. Nu uita sa mentioneze ca tot ceea ce ne-a aratat este din carbonat de calciu si sa ne spuna ca mersul piticului nu e adevaratul nume al mersului piticiului. Pe vremuri i se spunea mersul la femei. Bai, ma lasi!
Am iesit pe partea celalata, am stat la rau si am plecat inapoi spre Ranca.
