Nu sunt un tip bisericos. As putea spune ca nu prea cred intr-o divinitate dupa chipul si asemanarea omului. Daca exista ceva divin, cu siguranta ca forma este inimaginabila.
Insa, de fiecare data cand intru intr-o biserica, nu numai de pe meleagurile romanesti, simt ceva, domnule! Nu stiu ce, nu pot sa definesc, dar clar este ceva. Poate imi dau seama cat suntem de mici si cat ne chinuim sa ajungem pe inaltimi cat mai mari. Poate simt apasarea faptului ca oamenii din biserica pot crede si eu nu. Nu stiu…
Am avut ocazia sa discut cu cativa preoti despre lucruri lumesti, nu despre lucruri bisericesti, si pot sa spun ca oamenii aia sunt altceva. Bogdan, amicul meu din copilarie, s-a facut preot in urma unui vis. N-eam intalnit dupa multi ani si l-am intrebat: ce te-a apucat ma, nebunule, sa te faci popa? A spus ca a visat ceva si, a doua zi era convins ca asta trebuie sa se faca.
Un alt prieten de-al meu imi povestea cum se transfera harul lui Dumnezeu la hirotonisire. A reusit sa expuna atat de convingator lucrurile incat am fost fascinat si miscat.
In uma cu cateva zile, am participat la o sfestanie. A fost o premiera, nu stiam la ce sa ma astept. Sa fiu sincer, am ajuns acolo si pentru ca oamenii din jurul meu care au cerut slujba, cred in ea. Mi-am aratat respectul pentru asta.
Preotul statea in fata unei masute care avea pe ea busuioc (cred), un vas cu apa si o cruce de lemn si a vvenit insotit de o maicuta S-a citit din Biblie, s-a cantat, lucruri normale la o astfel de… manifestare.
In fine, dupa toata slujba, slujba care a durat in jur de 30 de minute, preotul a ridicat mainile in sus si a zis ceva de genul: Doamne, sfinteste apa asta!
Si a sfintit-o!
Nu cred ca e vorba ca unii pot crede si altii nu.Daca intri intr-o biserica, din proprie initiativa, cred ca intri in cautare de ceva ( raspunsuri la intrebari, liniste, confirmarea ca ceva trebuie sa fie..) deci undeva exista un " si daca".
Doar ca a devenit rusinos sa crezi in Dumnezeu, in mod public. Si nici nu cred ca e obligatoriu sa o facem public.
Plus de asta, cu atata tehnologie si evolutie, parca nu-ti mai vine sa crezi in existenta unui Dumnezeu. E parca defazat…nu se pupa una cu alta 🙂
Dar in Biserica, e ok.Mie imi place.
Ai dreptate, e OK (chiar daca OK-ul e tot ceva modern) 🙂
Rusinos nu e, doar ca vine o vreme cand crezi ca stii tot, sau cand crezi ca deja ai vazut cam tot ce se poate, ca nu mai sunt subiecte noi. Motivele sunt multe, cum spui si tu.
Dar e greu sa crezi, e greu!