Science of stupid

Cum e să-ți pui noul iPad pe pe masina, să intri în ea și să pleci, să te oprești când îl auzi căzând pe portbagaj și să-l găsești călcat de alte 3 mașini?

Cum e să lași trepiedul lângă roata din față, spunându-ți ”să nu-l uit aici”. Să pleci și să te miri ”peste ce naiba am dat?” și să-ti dai seama ca tocmai peste trepiedul tău ai dat?

Cum e să pui cea mai frumoasă bucată de carne de mânzat pe plafonul mașinii și să uiti de ea? Să-ți aduci aminte peste 2 km, să te întorci și să urmărești toți câinii din parcarea din care tocmai ai plecat, sa vezi daca le-a mai ramas ceva intre dinti?

Cum e să-ti lasi Kindle-ul pe un zid, ca să-ți pui ceva pe cap, și să pleci făra el? Să-ți aduci aminte tocmai cînd trebuia să intri în metrou, la 1km distanta, să te intorci si să fii păcălit de niște tigănci că nu l-au găsit ele, ci niște băieti, îmbrăcați mai așa…?

Cum e să-ți lași cafeaua pe plafon, că nu poți deschide portiera cu ambele mâini ocupate, să pleci si să te întrebi peste o zi ”de unde naiba e mizeria asta pe mașina mea?”

Cum e când ți se întâmplă așa ceva?

Rogue One: A Star Wars Story. More drama, boys!

Star Wars! Filme care mi-au marcat copilăria. Au fost momente când mă gandeam dacă o să mai trăiesc să văd si primele episoade, cele făcute de curând, înainte c Lucas să vândă copilul.

Ceva îmi spune că urmatorul film din serie, o să contină multă dramă. Nu doar din coloana sonoră care însoțește trailerele. Îmi place cum sună Forest. E un actor care a adus “so much pain” în aproape toate filmele în care a jucat. Sper să o facă și de data asta. Sper ca Rogue One să depășeasca Empire Strikes Back!

Cum o să arate remake-ul dupa seria originală? Sunt convins că în 10-15 ani, dacă nu mai repede, o să-l vedem pe ecrane!

Președintele României

Îmi aduc aminte de vremurile bune în care Băsescu se ciondănea cu Ponta pe participarea la reuniuni. Mi se părea, și cred că așa era, că Băse are dreptate. Acum citesc că Al României Klaus, îi oferă ”pă” tavă lui Cioloș prezența la o reuniune unde participă șefi de stat.…

Citeste mai departe

De la iubire la ura. Si mai departe?

Citesc că ura este o formă de iubire. Că linia dintre iubire și ură, este atât de fină, încât cu greu poți să deosebești granița dintre ele.
De ce ai trece de la iubire la ură? Stai și te gândești puțin și-ți aduci aminte că acum ceva vreme, iubeai omul de lângă tine. Că era universul tău și că ai fi făcut orice pentru el.

Pentru că asta e iubirea: abandonul tău, mutarea atenției către cealaltă persoană. Niciodată nu i-ai fi făcut rău. Din contră, voiai să o vezi fericită, erai parte din împlinirea ei, vă completați.
Ce este ura? E o emoție? Cu siguranță! Dar n-aș putea da o explicație bună. Așa că mă rezum la ce spune DEX-ul: ura este un sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva.
Ostilitate! Dușmănie! Urăt, nu?

Ura e o emoție care te face să acționezi iresponsabil.

Zilele trecute am prins un documentar pe History, documentar despre lagărele din Germania nazista și din Polonia: Auschwitz, Birknenau, Sobibor și altele. Nu-mi erau foarte străine lucrurile care s-au petrecut acolo. Am tot văzut documetare pe canalele specializate în așa ceva. Dar m-am trezit că mi-aș fi dorit puteri supraomenești, să pot strânge toți nenorociții ăia de naziști în mâini, până i-aș fi făcut terci! Pot să înțeleg asta. Pot să înșeleg motivele care mi-au provocat așa gânduri.
Dar pe omul pe care l-ai iubit… cum să ajungi să-l urăști? Ai împărțit momente de bucurie extremă cu el. Ce se poate întâmpla așa de grav, încât să ajungi să trăiesti sentimentul ăsta? Să-ți dorești să dispară de pe fața pământului, sa nu te intereseze dacă prin acțiunile tale îi provoci un rău. De ce să faci asta?
In Razboiul rozelor, cu Michael Douglas si Kathleen Turner, sfârșitul e… chiar sfârșit. Dacă-mi aduc bine aminte, se prăpădesc amândoi sub candelabrul ăla mare, din holul casei pe care se chinuiau să o împartă. Asta după ce Turner l-a cucerit pe Douglas cu un șpagat făcut în mâini, cu picioarele în aer. Scena aia m-a făcut să-mi doresc o nebună ca ea. Filmul, o comedie neagră regizată de Danny DeVito, începe fericit, și se termnină urât.
E, oare, o eliberare? E incapacitatea de a trece peste o trădare în dragoste, peste înșelarea așteptărilor, peste indiferența cu care sunt tratate momentele pe care le-ai dăruit, cum sunt uitate și reduse la nimic toate lucrurile bune pe care le-ai făcut?
Poate descoperi că toate momentele în care ai crezut în celălalt au fost doar o joacă? Că ai fost un om potrivit, la un moment potrivit, așa, de distracție. Că era funny! Și-atunci se instalează ura?
Sau ești, pur și simplu, incapabil să treci peste momente, să înțelegi ca, așa cum scriam aici, în spatele acțiunilor celorlalți, sunt motivații puternice, numai de ei știute?
Există oameni care pot să treacă peste astea? Să nu-i intereseze că partenerul a trecut de la priviri pline de dragoste la priviri indiferente? Că niciodată nu a fost așa cum îți transmitea printr-o străngere de mână, un cuvânt, o privire, o mână prin păr? Că a șters cu buretele tot ce ați fost, și îi face plăcere să spună asta?
Ce poți face să nu fii urât? Cred că trebuie să înțelegi. Și să nu uiți că, odată, a fost frumos.
Ce poți face să nu urăsti? Aceleași lucruri!

Linistea personala

De câte ori nu v-ați trezit sunat de un prieten vechi să vă ureze de sănătate? Așa, din senin. Prieten cu care, la un moment dat, ai fost foarte apropiat.  Salut, mă! La mulți ani! Ce faci, ești bine? Super! Bravo! N-ai mai dat niciun semn de viață! Mă bucur…

Citeste mai departe

Biserica din Bucegi

Biserica din Bucegi Ieri am vrut să-mi scot copilul de la ora de religie. Mă gândeam că nu ar fi bine sa o îndoctrineze cineva direct din școală. N-am o problema sa audă despre Dumnezeu.  Am o problemă când aude numai despre Dumnezeu. Când nu i se prezintă alternativa. Vorba…

Citeste mai departe

Găleata cu apă și gheață. Pe americănește, ice bucket

Ați auzit, sper, de Ice bucket, fenomenul mondial. In ultima săptămână, suntem bombardați cu tot felul de imagini cu vedete, care mai de care mai doritoare să-și pună găleata în cap!
N-am făcut cercetări amănunțite, însă am aflat că totul este pentru o cauză bună. Iți torni o găleată de apă cu gheață în cap. Te văicărești puțin că e rece. Stârnești ceva hohote de râs. Nominalizezi alți oameni care, în decurs de 24 de ore, trebuie să facă același lucru.
Evident, trebuie să donezi o sumă de bani către o asociație de cercetare a Sclerozei laterale amiotrofice. O boală care te face din om, legumă și apoi te omoară.
Ce am aflat de la TV, este că asociația respectivă a lansat acest mod de colectare și că a reușit să strângă ceva bani. Până acum, peste 60.000.000 USD. Lucru extrem de bun!
De ce nu s-a putut face asta fără să ne maimuțărim? Pentru că vedetele vieții nu s-ar fi arătat interesate, așa repede, să dea bani. Nu generalizăm, pentru că sunt și oameni care au bani și care fac donații. Nu vorbesc aici de regretații Dan Voiculescu și Gigi Becali. Lor nu le-a trebuit niciun ice bucket în cap. Mă rog, au facut-o în felul lor. Dar Andreei Esca, Loredanei, lui Ilie Năstase și Emil Boc, da! Lor le-a plăcut să se facă de râs la TV. Puțină miștocăreală nu strică nimănui.
Pe asta cred că au mizat și cei care au inițiat toată povestea. Și-au dat seama că dorința de a apărea la TV, de a deveni popular, va scoate scorțoșenia din oameni, și vor da bani. Mai ușor. E mai deprimant decît să bați la uși care ți se închid repede în nas.
Este ca în secvența asta din Desperados: oamenii nu numai că nu se supără, dar iși mai toarnă și o găleată cu apa rece în cap!
Lăudabil mod de a strânge bani. Îi invidiez pentru idee și pentru eficieța ei. Păcat că trebuie să se întâmple așa. Păcat că nu reușim să ne sensibilizăm unii pe alții pentru cauze nobile.
Ceea ce mă duce cu gândul la altă situație de rahat: știți, i-am salvat pe ăia doi de Ebola, dar nu mai avem medicamente să trimitem și la voi, negrilor needucați! De fapt, alea erau experimentale, nu că nu mai avem, dar nu avem niciun drept să încercăm chestii experimentale pe voi.
Dacă se întâmpla așa și cu boala asta… umanitatea e pierduta!