De la iubire la ura. Si mai departe?

Citesc că ura este o formă de iubire. Că linia dintre iubire și ură, este atât de fină, încât cu greu poți să deosebești granița dintre ele.
De ce ai trece de la iubire la ură? Stai și te gândești puțin și-ți aduci aminte că acum ceva vreme, iubeai omul de lângă tine. Că era universul tău și că ai fi făcut orice pentru el.

Pentru că asta e iubirea: abandonul tău, mutarea atenției către cealaltă persoană. Niciodată nu i-ai fi făcut rău. Din contră, voiai să o vezi fericită, erai parte din împlinirea ei, vă completați.
Ce este ura? E o emoție? Cu siguranță! Dar n-aș putea da o explicație bună. Așa că mă rezum la ce spune DEX-ul: ura este un sentiment puternic de ostilitate, atitudine dușmănoasă față de cineva sau de ceva.
Ostilitate! Dușmănie! Urăt, nu?

Ura e o emoție care te face să acționezi iresponsabil.

Zilele trecute am prins un documentar pe History, documentar despre lagărele din Germania nazista și din Polonia: Auschwitz, Birknenau, Sobibor și altele. Nu-mi erau foarte străine lucrurile care s-au petrecut acolo. Am tot văzut documetare pe canalele specializate în așa ceva. Dar m-am trezit că mi-aș fi dorit puteri supraomenești, să pot strânge toți nenorociții ăia de naziști în mâini, până i-aș fi făcut terci! Pot să înțeleg asta. Pot să înșeleg motivele care mi-au provocat așa gânduri.
Dar pe omul pe care l-ai iubit… cum să ajungi să-l urăști? Ai împărțit momente de bucurie extremă cu el. Ce se poate întâmpla așa de grav, încât să ajungi să trăiesti sentimentul ăsta? Să-ți dorești să dispară de pe fața pământului, sa nu te intereseze dacă prin acțiunile tale îi provoci un rău. De ce să faci asta?
In Razboiul rozelor, cu Michael Douglas si Kathleen Turner, sfârșitul e… chiar sfârșit. Dacă-mi aduc bine aminte, se prăpădesc amândoi sub candelabrul ăla mare, din holul casei pe care se chinuiau să o împartă. Asta după ce Turner l-a cucerit pe Douglas cu un șpagat făcut în mâini, cu picioarele în aer. Scena aia m-a făcut să-mi doresc o nebună ca ea. Filmul, o comedie neagră regizată de Danny DeVito, începe fericit, și se termnină urât.
E, oare, o eliberare? E incapacitatea de a trece peste o trădare în dragoste, peste înșelarea așteptărilor, peste indiferența cu care sunt tratate momentele pe care le-ai dăruit, cum sunt uitate și reduse la nimic toate lucrurile bune pe care le-ai făcut?
Poate descoperi că toate momentele în care ai crezut în celălalt au fost doar o joacă? Că ai fost un om potrivit, la un moment potrivit, așa, de distracție. Că era funny! Și-atunci se instalează ura?
Sau ești, pur și simplu, incapabil să treci peste momente, să înțelegi ca, așa cum scriam aici, în spatele acțiunilor celorlalți, sunt motivații puternice, numai de ei știute?
Există oameni care pot să treacă peste astea? Să nu-i intereseze că partenerul a trecut de la priviri pline de dragoste la priviri indiferente? Că niciodată nu a fost așa cum îți transmitea printr-o străngere de mână, un cuvânt, o privire, o mână prin păr? Că a șters cu buretele tot ce ați fost, și îi face plăcere să spună asta?
Ce poți face să nu fii urât? Cred că trebuie să înțelegi. Și să nu uiți că, odată, a fost frumos.
Ce poți face să nu urăsti? Aceleași lucruri!

Biserica din Bucegi

Biserica din Bucegi Ieri am vrut să-mi scot copilul de la ora de religie. Mă gândeam că nu ar fi bine sa o îndoctrineze cineva direct din școală. N-am o problema sa audă despre Dumnezeu.  Am o problemă când aude numai despre Dumnezeu. Când nu i se prezintă alternativa. Vorba …

Citeste mai departe

Găleata cu apă și gheață. Pe americănește, ice bucket

Ați auzit, sper, de Ice bucket, fenomenul mondial. In ultima săptămână, suntem bombardați cu tot felul de imagini cu vedete, care mai de care mai doritoare să-și pună găleata în cap!
N-am făcut cercetări amănunțite, însă am aflat că totul este pentru o cauză bună. Iți torni o găleată de apă cu gheață în cap. Te văicărești puțin că e rece. Stârnești ceva hohote de râs. Nominalizezi alți oameni care, în decurs de 24 de ore, trebuie să facă același lucru.
Evident, trebuie să donezi o sumă de bani către o asociație de cercetare a Sclerozei laterale amiotrofice. O boală care te face din om, legumă și apoi te omoară.
Ce am aflat de la TV, este că asociația respectivă a lansat acest mod de colectare și că a reușit să strângă ceva bani. Până acum, peste 60.000.000 USD. Lucru extrem de bun!
De ce nu s-a putut face asta fără să ne maimuțărim? Pentru că vedetele vieții nu s-ar fi arătat interesate, așa repede, să dea bani. Nu generalizăm, pentru că sunt și oameni care au bani și care fac donații. Nu vorbesc aici de regretații Dan Voiculescu și Gigi Becali. Lor nu le-a trebuit niciun ice bucket în cap. Mă rog, au facut-o în felul lor. Dar Andreei Esca, Loredanei, lui Ilie Năstase și Emil Boc, da! Lor le-a plăcut să se facă de râs la TV. Puțină miștocăreală nu strică nimănui.
Pe asta cred că au mizat și cei care au inițiat toată povestea. Și-au dat seama că dorința de a apărea la TV, de a deveni popular, va scoate scorțoșenia din oameni, și vor da bani. Mai ușor. E mai deprimant decît să bați la uși care ți se închid repede în nas.
Este ca în secvența asta din Desperados: oamenii nu numai că nu se supără, dar iși mai toarnă și o găleată cu apa rece în cap!
Lăudabil mod de a strânge bani. Îi invidiez pentru idee și pentru eficieța ei. Păcat că trebuie să se întâmple așa. Păcat că nu reușim să ne sensibilizăm unii pe alții pentru cauze nobile.
Ceea ce mă duce cu gândul la altă situație de rahat: știți, i-am salvat pe ăia doi de Ebola, dar nu mai avem medicamente să trimitem și la voi, negrilor needucați! De fapt, alea erau experimentale, nu că nu mai avem, dar nu avem niciun drept să încercăm chestii experimentale pe voi.
Dacă se întâmpla așa și cu boala asta… umanitatea e pierduta!

Antena 3!

Nu m-am uitat la Antena 3 mai mult de 10 minute de-odată. Și nu pentru că am ceva cu Antenele, ci pentru că, de multă vreme încoace, au numai un subiect de dezbatut. Iar pe mine, fixismul mă crizează. Drept pentru care, vorba Mihaelei D, nu mă uitam la ei. …

Citeste mai departe

Alina m-a făcut sa plâng

Vi s-a întâmplat vreodată să cunoasteţi un om care, la câteva zeci de minute de la eveniment, să vă întoarcă universul pe dos? Vi s-a întâmplat vreodată să vă daţi seama ce se ascunde în spatele vorbelor unui om, după ce l-aţi auzit vorbind cu patima doar câteva minute? Alina …

Citeste mai departe

Business meetings

Ce înțeleg eu că trebuie să se întâmple la un business meeting? Nimic mai simplu! Mergi să te vezi cu niște oameni, cărora le povestești sau care iți povestesc diverse lucruri care au legătură cu subiectul pentru care te-ai întâlnit. La sfârșit, se bate palma sau se stabilesc următorii pași. …

Citeste mai departe