Adevăruri la Antena 3

Cum vă spuneam mă uit pe Antena 3. Recunosc, la Mircea Badea nu rezist prea mult. Minea mea se închide destul de repede. Ma uit pentru că acolo se minte la greu, acolo sunt prezentate minciuni si informații părtinitoare, odată pe minut și pentru că imi doresc ca omeni care sunt vrăjiti de ei, să aibă și o a doua opinie.
Ieri a fost o emisiune în care era invitată Alina Bica, nuștiu ce mare procuror de România.
Eu cred ca pot, atunci când mă uit în ochii unui om în timp ce vorbește, să îmi dau seama dacă aberează sau nu. Nu numai din privire, ci și din tonul vocii, mișcări, etc.
Bica, părerea mea, spunea adevărul.
Evident că au ajuns la momentul vizitei ei la Paris sau nuștiu unde, împreună cu Udrea.
Reporterul grăsuț și chelios:
– S-a spus că v-a plătit cineva excursia aia…
– Nu, mi-am plătit-o singură.
– Adică ați pus bănuț pe banuț să mergeti la…
– Nu, nu am pus bănuț peste bănuț, pentru că eu am bani. Să nu ne dăm cine nu suntem. Aveam serviciu la stat, mai avam două joburi…
Ăla își înghite cuvintele și trece mai departe.

Mă deranjează când oamenii denaturează adevărul, cum a încercat balaurul ăsta. Voia să creeze el emoții cum că un om sărac – Alina Bica – a stâns bănuții cu greu și a fost cu Udrea la Paris. Ha, ha! Statul român ocult și mafiot, tocmai de omul ăla sărac s-a luat!
O a doua observație: cum poate Alina Bica, procuror șef al DIICOT, să mai aibă doua joburi? Nu zice nimeni să nu muncești. Dar ăl mai mare procuror din DIICOT – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – să mai aibă doua joburi?
E dubios, părerea me!

Dezvăluirile lui Sebastian Ghiță

sursa foto: http://stirileprotv.ro

Cine pune pariu cu mine pe o bere rece, dată la vară, ca Sebastian Ghiță o să se predea de bună voie, dacă mai e în țară?
Eu cred că o să termine cu episoadele dezvăluirilor și o să iasă din coteț. Cred, în momentul ăsta, ca Sebastian Ghiță face totul să iși protejeze viața. Nu că are el drag de România și o vrea curată. Lui Ghiță îi e frică de moarte. Alfel, vărsa totul mult mai devreme, dacă l-ar fi apucat remușcările.
Ce ziceți? Beau bere?

Închisoarea cu suspendare

Ma uit pe Antena 3. Hooo, nu săriți pe mine! Nu mă transform. Aștia ai lui Gâdea, se văitau că Kovesi i-a dat în judecată și le-a cerut un meleon de lei, bani frumoși.
La un moment dat, chiar se lăudau că Ion Cristoiu, omul cu găina care naște pui vii, îi apără. El, marele adversar al Antenei 3. Și dau un filmuleț în care Cristoiu explică cum e bine să ceri daune morale de 1 leu, în urma unui astfel de proces.
Fără să vreau, m-a dus gandul la condamnarea lui Dragnea. Inchisoare cu suspendare. M-am întrebat ce face o condamnare cu suspendare dintr-un om. Ce face o despăgubire morală de un leu?

NIMIC!

Închisoarea e făcut pentru ca oamenii pedepsiți să se reabiliteze. Din închisoare, după ce îți faci suma, ieși iertat. Ți-ai însușit greșelile, ți-ai făcut autocritica, ai avut timp să reflectezi și sa accepti și să treci cu bine peste greșeli. Ai fost pedepsit! Ai ieșit curat, om nou. Ai drepturi ca orice persoană libera. Asta e găndirea mea.

Ce se întâmplă când ești condamnat cu suspendare? Îți continui viața. Nu ești afectat. Esti condamnat cu suspendare. Viața merge înainte, ești acasă, dormi în patul tău, liniștit. Mănânci ce vrei tu, atăt cât îți permiți.
Și apoi te întrebi oare nu cumva, suspendat fiind, am drepturi? Pentru că nu ai trecut prin aceleași procese fizice și psihice prin care a trecut un condamnat aflat în închisoare. Tu ai stat acasa la tine, ai fost la film, ai fost la petreceri, ai condus un partid politic. Ai futut când ai vrut. Ai făcut de toate. Nu ai fost limitat de nimic.
Uite-asa e Mr. Dragnea, care nu își dă seama că el nu e vindecat.
La fel și cu daunele morale de un leu. Tată, tu nu plătești cu nimic! Nici cu libertatea în cazul suspendării, nici cu buzunarul, în cazul celălat. Nu simți că ai greșit.
După ce plătești, o să ințelegi. Pâna atunci, nu. Ești aproape nevinovat. Ești condamnat pe hărtie.

Liviu Dragnea, Victor Viorel Ponta, Traian Basescu, Sevil Shhaideh și Antena 3

Am destul de mult timp la dispoziție de ceva vreme incoace. Am urmărit cu mare plăcere confruntarea dintre Liviu Dragnea si poporul român, în care Liviu Dragena era sprijinit de armata Antena 3, iar poporul român nu era sprijinit de nimeni. Oponenții lui Dragnea se lupta pentru ei, parerea mea. …

Citeste mai departe

Despre REVISAL si recuperarea bazei de date

Ați pierdut baza de date REVISAL? Vă simtiți singuri și neajutorați? Vă închipuiti că toată viața s-a terminat din cauza unei virgule pe care o treceti greșit în noua bază de date?

Nu e totul pierdut!

Poti încerca mai multe lucruri:
Folosești aplicația RECUVA, pentru a restaura fișierul cu baza de date. Asta se numește REVISAL.
ATENTIE! Operația asta trebuie făcută înainte de reinstalarea aplicației REVISAL. Mie mi-a suprascris exact fișierul de care aveam nevoie. Bănuiesc ca lucrul ăsta a fost intenționat, altfel probabilitatea să scrie exact peste ăl vechi este minoră.

Care este calea oficială pentru recuperarea bazei de date REVISAL:
– faci o cerere, ai o împuternicire, ai un buletin, pregatești 20 de lei, mergi la Inspecția Muncii
– depui cererea, aștepți căteva zile și primești înștiințare pe email. Mergi să ridici baza de date
– mergi, plătești, ridici baza in format printat daca ai sub 50 de angajați și în format electronic, dacă ai peste 50. Interesant că printul iese tot din format electronic. Dar încurcate sunt căile Statului.
– vii la birou și te chinui să refaci baza. Nu o să poti, pentru că oamenii nu îți dau toate datele, ci doar situația la zi.
DRUMUL LA INSPECITA MUNCII si cei 20 de lei, sunt PIERDERE DE VREME.

Varianta mai scurtă: în cazul în care vrei să refaci baza de date doar cu situația finala (Inspecția muncii mi-a spus ca e OK, chiar prin directoarea de departament) intri în aplicația online și descarci fișier excel cu toți angajații. De acolo poți da copy-paste pentru a recrea noua bază.
Nu o să ai toate deciziile, schimbarile de salariu,e tc, iar asta o sa devină o problemă in momentul în care un fost angajat îți cere o situație. Dar tu ești baiat deștept, și ai dosărel cu fiecare angajat. Iei datele de acolo.

RVS

RVS

RELOADED La acest link, se găsețte o aplicație minunată care te lasă să vizualizezi fiecare fisier rvs transmis în aplicația online. Acolo, dai click pe numele angajatului și din aproape în aproape, o sa ai toate deciziile, midificarile, datele la care au fost operate, prin deducție logică.

Nu te mai duci la Inspecia Muncii sa le mai ocupi timpul și oamenilor ălora!

Lucruri pe care nu le înțelegem

Sunt multe lucruri în viața unui individ, pe care acesta nu le înțelege. Nu le înțelege pentru că nu are capacitatea de a cuprinde ceea ce simțurile îi spun sau are capacitatea dar nu are cultura necesară să facă analogii și corelații cu evenimente trecute sau care s-ar putea întâmpla.
M-a lovit cu putere ideea că dacă vrem progres, trebuie să organizăm următorul război. Cei care vor rămâne poate vor învăța din greșelile trecutului.

Ideea acestui post a plecat de la recenta ”vânătoare” din Sibiu, unde o haită de oameni, și îi numesc așa fără intenții jignitoare, au urmărit un animal, l-au alergat, l-au încolțit și l-au omorât.

Am ascultat frânturi de informație pe la TV, am citit pe internet și am conturat evenimentul în mintea mea. Ceea ce mi-a sărit în ochi și urechi, au fost strigătele celor care urmăreau animalul ăla: omoara-l, impușcă-l, să dăm cu mașina peste el!!! Adrenalina i-a făcut să acționeze în pripă. S-au lăsat pradă emoțiilor, crezând că fac o faptă eroică, si nu au mai gândit. Asta înseamnă lipsă a culturii. Să pui arma în mâna unor oameni ca ăia, care nu sunt capabili să gândească în situații de criză, cred că e o greșeală.

Revenind la subiect, ce n-au înțeles oamenii? Nu au înțeles că ursul a ieșit în oraș pentru că nu prea mai avea unde să se ducă. Există și ipoteza ca acesta să fi fost lăsat liber, în oraș, parte dintr-o teorie a conspirației. Vânătorii sunt supărați că nu mai pot ucide în neștire.
Problema principală este că am distrus și distrugem habitate, iar animalele alea vor dispărea fără să facem alte eforturi in direcția asta. Nu există planuri de rezervă, împăduririle nu sunt la nivelul despăduririlor și chiar dacă ar fi, tot nu ar putea compensa tăierile masive. S-a contruit până în inima munților, că oamenii cu bani iși permit să consturiască oriunde așa că animalele fac ce fac, și intră peste oameni.

Pe subiectul ăsta, am discutat cu un tip care era oripilat că s-a creat isterie națională, că ar trebui să fim liniștiți și să lasăm autoritățile să acționeze, dându-mi exemplu că afară, lucrurile s-ar fi desfăsurat în liniște.

”Tratand subiectele cu calm, suntem unde suntem. Capul plecat, sabia nu-l taie, dacă înțelegi ce vreau sa spun. În țara asta, că să ajungem la normalitate, trebuie să dăm cu parul, nu sa stam în casă și să spunem că trebuie sa fim linistiți, calmi, zen. Așa nu merge.
Știi că după ce au vrut sa impună legea aia cu 1691 de sălbăticiuni propuse pentru omorâre, au fost date niște indicații. Ca să nu mai zic că exista o lege care reglementează ce înseamnă comportamentul crud aplicat animalelor. Te-ai cacat in mijlocul orașului, trebuie să plătești o amendă! Dacă lumea nu ieșea în stradă și trata totul cu calm, și acum aveai impresia că Generalul Oprea e un om OK, ca Ponta nu e nesimțit și nu minte că nu a plagiat sau ne mâncau rușii, cu Iliescu in brațe.
Să nu ne isterizăm, să bem ceai cu bromură, ca în armată, să fim liniștiți.
La ăia de-afară, sunt aproape toate lucrurile normale, de-aia se poartă așa când au situații deosebite. Pentru că la ăia se iau masuri, ești aproape sigur că o greșeală e pedepsită. La noi, toata lumea trateaza cu calm, si cei care au gresit, habar n-au ca au gresit.”
Ba chiar sunt mândri că greșesc și se și laudă cu faptele lor.

Ei, așa am făcut în multe cazuri. Și uite-așa am pierdut o țară, vândută pe nimic.

Medicii pleacă din România mâncând pământul. De ce? Pentru că suntem incapabili să oferim condiții apropiate de cele de-afară. Și iar nu sunt înțelese lucrurile. Nu înțelege nimeni că vom fi o națiune bolnavă, că oameni bolnavi intră în sistemul medical și ies de-acolo și mai bolnavi.
Să nu credeți că în sistemul medical privat, lucrurile merg mai bine. Sunt hibe și acolo, și vorbesc din experientă.

Nu întelegem lucrurile decât când e prea târziu. Prea târziu să mai putem repara ceva. Iar dacă totuși se poate repara ceva, durata procesului de aducere a lucrurilor la normalitate este extrem de mare.

In filmul atașat postului de față, oamenii reacționează violent în fața lucrurilor pe care nu le înteleg. Așa cum nu au înțeles ce caută ursul în oraș, nici în film nu au înteles că au de-a face cu o inteligentă superioară, capabilă să creeze progres. Au intervenit cu arma în mână și totul s-a întors impotriva lor.

Despre libertate, cu Anonymus

Libertate sub pamant

Libertate sub pamant


Am discutat despre libertate cu prieteni de-ai mei. De-a lungul timpului, am avut discuții contradictorii cu multi dintre ei. Uneori eu nu eram capabil să văd adevărul, alteori erau ei incapabili să-l vadă.
După mai multe discuții de genul ăsta, mi-am dat seama că există dreptate dincolo de convingerile mele. Pentru ca sunt un tip flexibil, am acceptat faptul că omenirea se îndreaptă într-o direcție greșită. Și incerc cât de mult pot, să urmăresc semnele. Să nu mai iau de bun tot ceea ce ni se bagă pe gât.
Cred in continuare că ne trebuie un catalizator, un leader care să unească oamenii, să îndrepte omenirea către libertate și progres real.
Cred că asta e calea cea mai scurta. Cealalta variantă este ca din ce în ce mai mulți oameni să realizeze ca lucrurile sunt gresite. Cum spunea amicul meu, Cristi, când vom atinge masa critică, lucrurile vor exploda. Dacă o vom atinge. În caz contrar, suntem osândiți.

Matt Damon, dacă aveți timpul și dispoziția să-l urmariți până la capăt, nu o să vă spună decât ceea ce știți deja. Libertatea nu mai există! Insă nu vorbește numai despre libertate. Vorbește și despre vălul care ne-a fost aruncat peste ochi, pentru ca noi să nu mai vedem adevărul. Acela că suntem sclavi. Și mai spune ceva: pentru a schimba lucrurile în acest moment, e nevoie de măsuri agresive.

Încerc să nu sfătuiesc oamenii să urmeze o doctrină sau alta, un leader sau altul. In discuții private da, îmi exprim, agresiv uneori, punctul de vedere.
Însă vă sfătuiesc acum, din toata inima, să vă abonați la canalul Anonymus, pentru că o să vedeți și o alta realitate. Dacă decideți că asta e adevarătă sau nu, este numai alegerea voastră.

Îi găsiți aici.

Ieri stăteam de vorbă cu alt Cristi, om care trăiește peste ocean. M-a făcut să realizez că lucrurile sunt în mișcare de multă vreme, printr-un exemplu pe care l-am avut în fața ochilor de foarte multe ori. Data viitoare când o să vă uitați la intregul film, vă rog să fiți atenți și la culorile pastilelor pe care Morpheus le arata lui Neo.

Morpheus: Do you believe in fate, Neo?
Neo: No.
Morpheus: Why not?
Neo: Because I don’t like the idea that I’m not in control of my life.
Morpheus: I know exactly what you mean. Let me tell you why you’re here. You’re here because you know something. What you know you can’t explain, but you feel it. You’ve felt it your entire life, that there’s something wrong with the world. You don’t know what it is, but it’s there, like a splinter in your mind, driving you mad. It is this feeling that has brought you to me. Do you know what I’m talking about?
Neo: The Matrix.
Morpheus: Do you want to know what it is?
Neo: Yes.
Morpheus: The Matrix is everywhere. It is all around us. Even now, in this very room. You can see it when you look out your window or when you turn on your television. You can feel it when you go to work… when you go to church… when you pay your taxes. It is the world that has been pulled over your eyes to blind you from the truth.
Neo: What truth?
Morpheus: That you are a slave, Neo. Like everyone else you were born into bondage. Into a prison that you cannot taste or see or touch. A prison for your mind.

Poate nu vom vedea iluminarea, eliberarea spiritului uman, în decursul vieții noastre. Dar vreau să cred că asta se va întâmpla cât mai repede posibil, în așa fel încăt concentrarea resurselor să nu se mai facă doar de către un mic grup de oameni/entităti. Să nu mai vedem consumerismul agresiv din lumea ”civilizată”, și populații întregi murind de foame, doar pentru că trăiesc pe teritorii cu resurse limitate sau în zone măcinate de război.