Cum să ții o firmă în picioare – EPISODE I

Mă gândisem să pun un titlu prăpăstios, dar am zis ca mai bine vorbim mai pe pozitiv, așa.
Vine o vreme când un om trebuie să își facă firma lui. Face parte din ciclul vieții și al morții. Te naști, înveți, te angajezi să te exploateze unii, apoi faci o firmă să exploatezi tu alți oameni. Dacă te-ai educat bine, poți sa dai fail la exploatare și să lucrezi cu oamenii ca și cum sunt partenerii tăi.
Unii nu vor fi niciodată partenerii tăi, dar e mai bine să mergi pe linia asta pentru că de aici vine progresul. Cointeresează-ti angajații și o să ajungi pe culmile succesului.
Evident, sunt multe motive pentru care poți da rateuri mari. Și o să vorbesc despre câteva dintre ele.
1. Când începi un business, dacă piața nu îți oferă o oportunitate și pleci tu la drum doar pentru că vrei să vinzi becuri, ai șanse mari să ajungi în groapă. Pasiunea ta pentru becuri nu înseamnă și pasiunea altora pentru becuri.
E bine ca atunci când pleci la drum, să știi măcar în proportie de 60-70% că există o piață pentru ce vrei tu să vinzi, fie că sunt produse fie că sunt servicii.
2. Pleci la drum de unul singur. Șansele de a ajunge în groapă sunt destul de mari. Nu ai pe cine să te bazezi, efortul de a împinge lucrurile este prea mare pentru un singur om, folosești un singur creier pentru idei și modalități noi de a găsi clienți și de a dezvolta noi produse. Deși este cel mai bine să fii singur într-un business din câteva puncte de vedere, pe termen lung, cu partenerul potrivit, poți realiza mai mult. Unde mai pui că poți împărți și stresul. Nu e tot pe capul tău!
3. Lupta între acționari. Am văzut asta de prea multe ori. Alegi oamenii cu care pleci la drum fără să îi cunoști atât cât trebuie, și în scurt timp săbiile încep să se arate, scuturile se ridică, primele capete încep să cadă. Totuși există și povești de succes. Aș minți dacă aș spune că nu am văzut așa ceva. Oameni care au încredere totală în cei de lângă ei și nu își pun niciodată problema că lucrurile o pot lua sau au luat-o pe căi necinstite.

Review EMAG

Când comanzi ceva de pe EMAG, omul, adică site-ul, te tot atenționează că ai uitat să comanzi produsele din coș, că nu vrei să faci un review la ceea ce ți-ai cumpărat, etc.
De fiecare dată când te uiți pe site, că vrei și tu să îți mai scalzi ochii cu ce ți-ai mai cumpăra, aprare un pop-up. Nu mai zic de mailuri, care te îndeamnă să comanzi ceea ce ai pus in coș, că poate ai uitat.
Nu, nu am uitat să comand ce e in coș. Dorința mea e să cumpăr produsul ăla. Sau poate m-am răzgândit. Nu ma mai fute la cap!
Chestiunea cu review-ul e si mai enervantă. Așa că, intr-o bună zi, am hotărât să-l scriu, la insistentele EMAG-ului.

EMAG

Review televizor Wellington.


EMAG este trist că review-ul nu a fost publicat. Mi s-a plâns și pe email! Mi se rupe sufletul!

Universul

Țin minte ziua în care am dat 25 de lei să ma uit printr-un telescop, la Universitate, către Lună. Și cum doamna care avea telescopul, îl tot mișca, pentru că Luna se mișca și ea. Primul pas către o imagine mai clară a acestui Univers.

Ani mai târziu, am făcut aceeași demonstrație unei femei care era angajată să protejeze pista de atletism Lia Manoliu, și care nu voia să mă lase să fotografiez o Lună plină. Mi-a plăcut uimirea ei când a văzut cum Luna se mișca pe ecranul aparatului de fotografiat.
Întotdeauna m-a fascinat cerul. Am încercat să văd cât mai departe, cât mai multe detalii.
Țin minte cum a fost prima zi în care mi-am dat seama că luminii i-au trebuit milioane de ani, în unele cazuri, să ajungă la mine. Și pentru că știam ca viteza ei e destul de mare, mi-am dat seama ca Universul ăsta e măricel și el. Când am făcut legătura între viteza luminii și timp, eram în fața blocului, în Militari, cu Niță Dorel si cu Papiciu. Ne holbam la cer, ne minunam ca stelele clipesc și încercam să ne expunem teoriile copilărești.
Astăzi am văzut un documentar care m-a pus pe gânduri: în primele sute de mii de ani, Universul era un glob de plasmă, din care lumina nu iesea. S-a răcit puțin, atomii s-au format și au apărut lucrurile pe care le știm astăzi.
Câteva întrebări mi-au aparut în cap. Ca să creezi ceva care are dimensiune, îți trebuie un spațiu. Universul a apărut într-un loc, s-a extins într-un spațiu. Adică n-ai cum să pui un atom undeva, fara sa ocupe un spatiu. Ce a fost înainte de Univers? Dacă Universul nu e infinit, în ce stă el, așa, finit cum e? Ce fel de spațiu ocupă?
V-ați gândit vreodată în termenii aștia? V-ați întrebat de ce realitatea e așa cum e? Grele răspunsuri, pot să spun. 🙂

A day made of glass

Sincer, nu cred ca suntem prea departe. Biroul multimeda exista de ceva vreme.Amicul meu Razvan chiar imi povestea despre o prezentare la care ar trebui sa mergem. Tare curios sunt daca e vorba de asa ceva.