Am fost motociclist?

13320651_2036981693194564_4176230200468705407_o

Cu putin mai mult de un an in urma, dadeam examen pentru motocicleta. Nu stiam ce vreau, stiam doar ca o sa ma urc pe ea si o sa ajung in varful muntilor, pe Transfagarasan, pe Transalpina, la malul marii. Stiam ca o sa fiu liber, cu aerul trecand pe langa mine, cu casca jos, stand pe iarba, pe nisip. Asta stiam…
Am inceput cu un ghinion, care m-a oprit sa merg calare un sezon. In al doilea an, dupa un inceput timid mers incet, super precaut pana m-am obisnuit cu ea, cu dinamica, cu puterea, m-am aflat in locul nepotrivit si la timpul nepotrivit. Un sofer a facut semn agresiv altui sofer sa iasa de pe o alee laterala, in drumul principal, fara sa se uite nicio secunda in oglinda din stanga, sa vada ca pe langa el poate trece cineva. Autor moral care a plecat de la locul accidentului fara sa-l poata identifica cineva.

13072802_2011364659089601_6449629164880519635_o

Femeia s-a uitat in dreapta ei, a iesit si cand s-a uitat spre stanga, unde voia sa mearga, s-a pomenit cu mine in fata masinii.
Plecasem de la 3 masini mai in spate, pentru ca se daduse drumul la stop. Am vazut gaura, am trecut pe langa masina in care soferul dadea din maini si m-am gandit ca e inca un dobitoc care se cearta la telefon in loc sa plece. Am avut timp sa intru in banda cu tot motorul in timp ce imi dadeam seama ca ala nu vorbea la telefon, o fractiune de secunda am avut timp sa incerc sa ies in contransens, iar celalat sofer a avut timp destul sa ma ia in plin. Totul e o ceata pentru secundele alea. Am atatea variante in cap, incat nu mai stiu care este cea reala.
Peroneu in doua locuri, o bucata de tibie iesita prin piele – pe asta o aruncam, e compromisa – alte bucati iesite prin alta parte, maleola fisurata, SMURD, spital – sigur o sa iti scurtam piciorul, dar nu o sa simti diferenta, bine ca nu suntem nevoiti sa-l taiem – prieteni, interventii, cauta alte spitale – nu-l mai scurtam, facem altfel – doua operatii cu o anestezie esec, care m-a lasat ore in agonie, pana au vorbit asistentele intre ele sa imi faca morfina.

Urmeaza luni de asteptare – daca face tibia punte, o sa fie mai usor, punem materiale de osteosinteza. Daca nu face, grefa de os, si trebuie sa intram in osul sanatos sa o ancoram acolo. Dar noi nu te putem ajuta cu asta. Te trimitem in alta parte. Mai urmeaza minim 3 interventii, o sa vedem, Doamne-ajuta!

Nu m-am vazut in oglinda de aproape 20 de zile. Nu intentionez sa ma uit. Imi e rusine de ceea ce mi s-a intamplat – dar ce aveti cu dumneavoastra, cu ce v-ati gresit, spune Elena, cea care m-a ajutat cu morfina.
La aproape 3 saptamani, mi-am pus muzica in casti. Stateam pe spate in patul de spital si au navalit toate peste mine. Vantul, soarele la rasarit si la apus, ploile de vara, racoarea de dimineata, culorile toamnei.
Nu sunt un om al extremelor, nu alergam prin oras, nu faceam slalom printre masini. Sunt vinovat ca am uitat ca eram invizibil. Asta ma va costa mai mult decat eram dispus sa platesc.

E greu sa renunti, dupa ce stii cum e.
O vand, doctore, nu sunt dispus sa imi mai asum riscuri. Nu mai vreau sa urlu a neputina in fata realitatii crude! Lasa, mosule, ca mai vorbim noi peste un an! O sa te vad atunci ce mai zici.

N-am fost motociclist. Doar m-am dat cu motocicleta aproape 3000 de kilometri. M-am bucurat la fiecare curba, dar m-am ingrozit cand am realizat ce se poate intampla. Stiu si reactiile celeilalte parti implicate. Nu sunt trairi tocmai linistite. In locul ei poate fi oricine. Momente de neatentie avem toti.

Am oprit motocicleta sa ajut oameni cazuti pe strada – iti multumesc mama, nu stiu ce m-a apucat de am cazut aici, m-a luat o ameteala – sa scot animale din trafic, sa atentionez vorbitorii la telefon ca nu e bine, ca-si pun viata in pericol.
– Ai dreptate omule, chiar ai dreptate. Serios ai dreptate! imi spunea un agent de vanzari, vizibil afectat dupa ce i-am spus ca poate produce o nenoricire pentru ca pierde secunde gandindu-se la ce sa raspunda sau la ce mesaje si emailuri a primit.
Stiu ca ala care imi scuipa in ficare zi pe parbrizul motoretei, are orgasm si o sa aibe de fiecare data cand o sa ma vada in carje. Stiu ca nu mai vreau sa traiesc momentele in care iti dai seama ca nu mai poti intoarce timpul. Stiu ca sunt oameni care imi vor spune “Ti-am zis eu, bai? N-ai vrut sa asculti!” Stiu ca pierd un an din viata in arest la domiciliu. Stiu ca mi-am facut intreaga familie sa sufere si sa se chinuie. Stiu ca am prieteni pe care i-am ingrozit la propriu. Dar stiu ca vreau sa vad muntele de sus, cand soarele iese de dupa el, stiu ca vreau sa vad marea, sa caut locul in care soarele se ascunde in ape.

Sunt un nelinistit… Oare o sa am taria necesara sa suprim dorintele?

13103527_2018832378342829_6339835326931966899_n

Pot sa spun doar atat: daca ai noroc, scapi usor. Daca ai ghinion, o sa te gandesti ca era mai bine sa fi stat linistit, in conserva ta. 20 de ani pe motocicleta, 30 de ani, 50 de ani nu vor suplini o nenorocire. Esti pregatit sa iti asumi riscul asta?
Scoala nu te pregateste de strada. Instructorul nu are timpul necesar sa iti spuna tot ce stie el. Cred ca sunt si la noi after school-uri pentru motociclisti. Daca va apucati vreodata, faceti toate eforturile sa invatati cat mai mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *