Linistea personala

De câte ori nu v-ați trezit sunat de un prieten vechi să vă ureze de sănătate? Așa, din senin. Prieten cu care, la un moment dat, ai fost foarte apropiat. 
Salut, mă! La mulți ani! Ce faci, ești bine? Super! Bravo! N-ai mai dat niciun semn de viață! Mă bucur că te-am auzit! Hai, ti pup! Mai vorbim!
De cîte ori nu ai făcut și tu asta? Din datorie? De plăcere? Pentru că îți trebuie liniște? Că te-ai simțit, cumva, obligat? N-am mai vorbit demult cu el, îmi sună calendarul că face 10 ani de la divorț, de când i-a murit canarul sau peștele ăla mic, portocaliu. Să-l sun să vad cum o mai scaldă prin viață!
Și așa, te trezești cu telefonul în mână, oarecum bucuros, și suni sau dai un mesaj. Că e la moda whatsapp. Sau viber sau… line! Vorbești 5 minute, o mai dai în bărci, închizi și iți zici: hai, c-am făcut-o și pe asta! Ne mai auzim când avem nevoie unul de altul sau când mai celebrează ceva. Că i-a fătat scroafa, de exemplu!
Oare de ce nu suntem capabili să relaționăm așa cum trebuie? Ce ne costă să păstrăm niște legaturi? Timp? Bani? Poate nu ne mai place de anumiți oameni. Și-atunci de ce-i mai sunăm? Cât ne costă să dăm un telefon în locul unul SMS?
Dar da, avem o datorie. Să sunăm oamenii la aniversări! Să le dăm mesaje. 🙂
Mai bine lasă. Stai in banca ta, dacă o faci doar pentru a te simti tu bine. O sa-ți fie și mai bine, după o vreme. O să te trezesti, de exemplu, că ai un telefon care nu mai sună, că pe adresa ta sosește corespondență doar de la Careffour. O să te intrebi, plimbându-te pe străzi, ce e cu oamenii ăia, adunați în grupuri, veseli, bând și fumând?
Te vei întreba, cu siguranță. Nu ești prost. Te duce capul!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *