Cinste, respect si putere.

“Cu toate mizeriile si nedreptatile ei, lumea e singurul loc unde putem spera sa ni se faca dreptate”
Octavian Paler, Viata pe un peron.

Mi-a fost dat sa conduc oameni si, la inceput, am crezut ca e bine sa gandesc si sa impun. Ca fac eu ordine in treburi deja batatorite.
N-a prea iesit la inceput, pentru ca oamenii sunt greu de schimbat.
N-a iesit pana cand n-am explicat schimbarile in cel mai mic amanunt, pana cand nu m-am asigurat ca ei, colegii mei, au inteles ca asa trebuie si de ce trebuie asa.

Am avut adversari inversunati despre care, in anumite momente, am crezut ca fac lucrurile pe dos in mod intentionat si cu care am avut discutii indelungate, de la firul ierbii pana in varful copacului.
La sfarsit, cand s-au inchis toate, omul de la care ma asteptam mai putin mi-a spus:
– Bai Cristi, in ciuda tuturor luptelor dintre noi, in ciuda tuturor momentelor grele, nu credeam ca-mi va parea rau ca pleci.
A fost confirmarea faptului ca am facut ce trebuie.

Ca sa conduci, trebuie sa castigi respectul celorlalti. Ca sa castigi respectul lor, trebuie sa le arati ca esti mai bun. Nu ostentativ, pentru ca vei esua lamentabil. Trebuie sa le arati ca au mult de castigat urmandu-te, trebuie sa stie ca atunci cand vin la tine, pleaca cu problemele rezolvate, pentru ca tu esti acolo sa-i ajuti.

Asta e o poveste veche, pe care am vrut s-o scriu pe la inceputurile blogului. Postul a ramas doar cu introducerea si astazi, cand am trecut prin toate incercand sa micsorez imaginile, m-am gandit sa-l inchid.
Buna dimineata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *